fbpx
 
În timp ce ieșenii din Valea Lupului, Rediu, Holboca, Țuțora, Țibănești, Ciortești, Țibana, Movileni și multe comune sufocate de noroi, praf și gropi își strigă disperarea și neputința pe rețelele de socializare, fiind condamnați să circule pe drumuri de pământ sau piatra ca în Evul Mediu, în timp ce tot mai mulți primari PSD se revoltă împotriva modului defectuos în care județul este administrat și subfinanțat, fiind efectiv abandonat de Guvernul PSD, baronii PSD din Moldova defilează victorioși cu investiții grandioase în propriile județe!

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a subliniat importanța zilei de 26 mai 2019, care reprezintă un moment semnificativ și o nouă etapă legislativă pentru viitorul Uniunii Europene, ținând cont că unul dintre forurile decizionale fundamentale este Parlamentul Uniunii Europene, iar deputații sunt mesageri ai preocupărilor, strategiilor și intereselor țării de origine, dar și ai spațiului european, în general.

Compania Antibiotice a obținut două premii la Gala „Romanian CSR Awards 2019”: locul I și trofeul la categoria „Campanii interne de CSR” pentru proiectul „Donează Sânge! Pune suflet pentru viață!" și o mențiune la categoria “Susținerea angajaților” pentru proiectul „Fiecare dintre noi poate salva o viață – Curs de prim ajutor” pentru angajații Antibiotice”.

EXCLUSIV: document al Guvernului prin care primarul e somat să explice efectele pierderii procesului cu lichidatorul CET: v-am dat bani, ați pierdut patrimoniul? Corespondența e începutul unui coșmar pentru orașul Iași: toți banii trebuie returnați dacă Primăria nu păstrează sistemul de termoficare în domeniul public. Două proiecte de 30 milioane de euro fuseseră finanțate din bani europeni. Primarul Iașului declarase că nu e nicio problemă, „nu suntem îngrijorați”. Ieșenilor li se ascunde o catastrofă: colapsul unui serviciu pentru 25.000 de abonați, sute de instituții și circa 100 de milioane de euro ce trebuie plătiți.

Veolia Energie Iași (VEI) oferă consultanță Primăriei locale pentru o serie de proiecte de reabilitare a rețelelor termice primare și secundare, precum și pentru extinderea sistemului centralizat de termoficare.

Toate proiectele Iașului lâncezesc. Primarul Mihai Chirica apare toată ziua la televizor dar nici măcar în cartiere nu mai asfaltează. Soluția e radicală: credit bancar de 300 milioane de euro, plus 200 milioane accesați de la UE până în 2027. Cu 500 milioane de euro faci pasaje, noi inele de legătura pe șesul Bahluiului, în Șorogari și Lunca Cetățuiei, cumperi 70 de tramvaie și încă 100 de autobuze, faci 10 parcări supraterane și golești bulevardele, faci Sală Polivalentă de 10.000 de locuri. 20 de ani am plăti o rată de 17 milioane de euro/an. Acum, acești bani se duc pe experimente nereușite sau pur și simplu nu sunt cheltuiți, rămânând an de an cu excedent de 10 milioane de euro la investiții. Dacă nu aplicăm imediat aceste planuri, Iașul nu se va putea dezvolta. Tot ce vedem acum este o stagnare cronică, mascată de propagandă. Lista de soluții este doar o propunere, dezbaterea putând fixa 20 de obiective în valoare de 500 milioane de euro.

Peste 300 de milioane de euro ar putea împrumuta, aproape instantaneu, Primăria Iași pentru a moderniza orașul. Un credit pe 20 de ani ar aduce o rată anuală de 17-18 milioane de euro. Dar cele 300 de milioane de euro, investite rapid, în maxim 4-5 ani, ar putea schimba radical Iașul și calitatea vieții urbane.

Proiectul trebuia depus în ianuarie 2018 și nici acum nu e gata. Axa a rămas încă deschisă, dar se pierd ani în neștire care compromit viitorul Aeroportului. Banii sunt necesari noii platforme pentru Aerostar și pentru gararea avioanelor, trebuind terminată în septembrie 2019. Misiune imposibilă! Alți bani puteau fi folosiți pentru unirea celor trei terminale într-unul singur, mult mai mare. „În doi ani, acest proiect putea fi gata”, spun specialiștii din interiorul aerogării. Alte orașe au luat deja banii și i-au și cheltuit. Directorul Bulgariu pierde cursele externe una după alta, 2018 vine cu un profit mai mic decât în 2017 și e tratat de partenerii străini ca un „Dăncilă” al Iașului, pentru că nu știe engleză, limba internațională a aviației. Totuși, e plătit cu mii de euro lunar.

Pentru Aeroportul Iași nu mai este timp. Pe o piață atât de dinamică, concurența nu iartă. Specialiștii spun că dezvoltarea aeroporturilor din imediata apropiere – Bacău și Suceava – sunt o lovitură grea, în condițiile în care proiectele prioritare ale Iașului au stagnat.
Cel mai important exemplu, spun angajați ai Aeroportului Iași, este întârzierea cu mai mult de un an a extinderii platformei pentru avioane, dar și investițiile într-un terminal nou, mare, care să le cuprindă pe cele 3 existente.

Pagina 10 din 21

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30