fbpx
 
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii clarificări privind situaţia  spitalelor promise în campania electorală şi asumate de guvernarea PSD-ALDE.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că fenomenul şpăgii este unul de mare amploare în România, precizând că împreună cu federaţiile din sănătate va realiza un plan de măsuri pentru a limita obiceiul de a oferi bani în plic în unităţile spitaliceşti.

“Astăzi (n.r. - marţi) la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii am deschis şi această problemă (n.r. - şpaga în spitale). Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi (...) este încă de mare amploare. În permanenţă, mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect”, a spus, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

De asemena, Pintea anunţă că a discutat cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi au stabilit că va întări rolul sindicatului pentru ca acesta să poată lua decizii în rezolvarea unor probleme care ţin de organizarea muncii salariaţilor din spitale.

Cea mai mare performanţă din 2017, pe pieţele externe, pentru producătorul ieşean de medicamente Antibiotice a fost înregistrată în Statele Unite ale Americii (SUA), cu produsul Nistatină. Conform unui comunicat al companiei, emis pe baza situaţiilor financiare auditate ale anului financiar trecut, „Volumul exportat a fost cu 50% mai mare decat în anul precedent. Creşterea cotei de piaţă în SUA este un obiectiv strategic al companiei, iar autorizările obţinute în ultimii ani de la utilizatorii finali creează premizele ca Antibiotice să devină principalul furnizor al acestui produs pe piaţa Statelor Unite ale Americii.”

Minciuna din Constituţie: „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”. Medicamentul salvator nu este pe lista compensatelor. Un tratament costă 4.000 de lei. Experții de la IRO spun că vaccinul BCG TICE este printre cele mai bune din Europa, fiind utilizat peste tot în cancerul de vezică urinară. În România a fost pe listă până în 2010, apoi a fost scos.

O femeie din Iaşi, care suferă de cancer, a dat în judecată Guvernul, Ministerul Sănătăţii (MS), Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), cerând plata banilor cheltuiţi pe medicamente şi includerea vaccinului BCG TICE pe lista medicamentelor compensate. G.C.P. acuză faptul că a trebuit să-şi cumpere medicamentul din propriii bani. Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi i-au respins acţiunea, dar bolnava a formulat recurs şi aşteaptă ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i dea dreptate.

Demersul construirii Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi a înregistrat un nou pas important. Marţi, 24 octombrie, a fost semnat protocolul privind transmiterea terenului din domeniul public al Municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local în domeniul public şi administrarea Ministerului Sănătății.

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, cu sprijinul organizațiilor sindicale membre din serviciile de ambulanță, declanșează joi, începând cu ora 8:00, acțiunile de protest, pe o perioadă nedeterminată.

Ministerul Sănătăţii preia cele 12 hectare de teren din municipiul Iași pe care va fi construit Spitalul Regional de Urgenţă, arată o hotărâre de Guvern adoptată în şedinţa de astăzi.

Terenul a trecut în domeniul public al statului român, din cel al municipalității în noiembrie 2016, printr-o hotărâre a Consiliului Local Iaşi. Ministerul Sănătăţii are printre obiectivele prioritare construirea a trei spitale regionale de urgenţă, investiţie pentru care există o finanţare alocată de 300 milioane euro prin Programul Regional Operaţional (POR). De asemenea, în decembrie 2016, Ministerul Sănătăţii a încheiat un Acord de asistenţă tehnică cu Banca Europeană de Investiţii, în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă.

Ministerul Sănătății informează că, în perioada 9 mai - 30 august, au fost confirmate 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile. Dintre cele 16 persoane infectate cu virusul virus West Nile, șase au decedat: trei la București și câte una la Buzău, Brăila, Olt.

Șase români au fost răpuși în sezonul 2017 (9 mai - 30 august) de complicațiile ivite în urma infecției cu virusul West Nile, produs de înțepătura de țânțar, potrivit Ministerului Sănătăţii.

O nouă numire controversată în Guvernul Tudose. Soția fondatorului școlii libaneze din București, al cărei nume a fost implicat în dosarul Hexi Pharma, numită secretar de stat la Ministerul Sănătății (MS), printr-o decizie a premierului Mihai Tudose.

Pagina 10 din 12

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31