fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 18 Aprilie 2024

În era post-pandemie, revenirea în mediul de lucru fizic este însoțită de o serie de schimbări și provocări. Există o anumită anxietate legată de tranziția către viața de birou după perioade îndelungate de lucru la distanță, iar trecerea prea bruscă pune probleme companiile care deja se confruntă cu demisii din partea angajaților. 

Publicat in Joburi
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână.

Publicat in Justitie
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, ca neîntemeiată o contestaţie în care fostul primar Cătălin Cherecheş solicita anularea condamnării care a fost primită pentru luare de mită.

Publicat in Justitie
Tinerii social-democrați au organizat un nou protest împotriva actualului președinte al Consiliului Județean Iași, Alexe Costel, din dorința de a promova etica, moralitatea și bunul simț într-una dintre cele mai importante instituții administrative care guvernează județul. Este încă o încercare de a-l determina pe dublul inculpat Alexe Costel să demisioneze din fruntea Consiliului Județean Iași, să-și retragă candidatura și, asftel, să mai spele din rușinea pe care a adus-o asupra Iașului.

Publicat in Administratie Locala
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) își unește forțele cu sectorul antreprenorial pentru a organiza o manifestare de excepție, menită să celebreze și să promoveze profesiile de peisagist și horticultor în inima comunității ieșene. Astfel, în weekendul 27-28 aprilie 2024, de la ora 10:00 la 18:00, pe Stadionul USV Iași, va avea loc Garden Fest by USV Iași, eveniment la care pot participa toți ieșenii interesați, pentru a fi parte a unei experiențe unice.

Publicat in Social
Judecătorii buzoieni au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, respectiv măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, în cazul a doi bărbaţi, din Sibiu şi Iaşi, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Publicat in Justitie
Comentariu controversat făcut de un cunoscut preot, la un eveniment organizat de studenții creștin-ortodocși din România. Preotul Nicolae Tănase a afirmat că „fetele frumoase" care cad pradă unor agresori sexuali sunt și ele vinovate și chiar a sugerat că ar trebui să fie și ele judecate.

Publicat in Social
12 percheziții DNA au loc, joi dimineața, una dintre acestea fiind la sediul Consiliului Județean Gorj, conform G4Media.

Publicat in Justitie
Un fals polițist care ar fi pretins că are influență asupra unui procuror DIICOT a fost prins în flagrant de DNA cu 23.000 de euro, conform G4Media. În acest caz, denunțătorul este inculpat pentru trafic de persoane și proxenetism.

Publicat in Justitie
Două persoane au fost arestate în Germania pentru că ar fi pus la cale atacuri menite să submineze sprijinul militar pentru Ucraina, a anunțat joi Parchetul federal german, citat de Reuters.

Publicat in Eveniment
Pagina 2 din 3