fbpx
 
Liviu Dragnea ar putea fi liber din nou pentru o zi. Comisia de Acordare a Recompenselor din Penitenciarul Rahova i-a acordat chiar astăzi o permisie de 24 de ore. La nici două luni de la ultima sa eliberare de o zi după care ministrul Justiției a trimis control la Rahova pentru că permisia ar fi fost acordată ilegal. Control care a arătat însă că regulamentul a fost respectat.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Marea Britanie, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Marii Britanii, un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Pașcani, urmărit național și internațional.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Italia, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Italiei, un bărbat, de 40 de ani, din comuna ieșeană Belcești, urmărit național și internațional.

Ministrul Justiției Ana Birchall a cerut o anchetă la Penitenciarul Rahova după permisia acordată lui Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a reușit până la urmă să iasă din închisoare. Fostul șef al PSD a avut o permisie de 24 de ore și a fost acasă. Dragnea a plecat de la Rahova ieri și s-a întors în această dimineață. Acesta s-ar fi întâlnit cu logodnica sa Irina Tănase.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Elveția, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Elveției, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Popricani, urmărit național și internațional.

Deţinutul aflat în custodia Penitenciarului Rahova, care a evadat luni de la un punct de lucru din comuna Pantelimon, a fost prins câteva ore mai târziu în Bucureşti, anunţă reprezentanţii Penitenciarului Rahova.

Un deţinut în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru că a condus băut, aflat în custodia Penitenciarului Rahova, a fugit de la un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon, poliţiştii trimiţând echipe de căutare pentru prinderea acestuia, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Un tânăr din Valea Lupului și o femeie din Hârlău, urmăriți internațional, au fost depistați de polițiștii ieșeni în Anglia, respectiv, Franța. Ambii au fost condamnați la închisoare pentru tâlhărie.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Austria, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Austriei, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Miroslava, urmărit național și internațional.

Pagina 4 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31