fbpx
 
Colaj foto: The Times Colaj foto: The Times

Fetița în vârstă de opt ani a unui apropiat al lui Putin are un apartament de milioane de euro într-o zonă exclusivistă a Londrei


Fiica în vârstă de opt ani a unui aliat al lui Vladimir Putin figurează ca proprietară a unui apartament de milioane de euro într-o zonă exclusivistă din Londra, potrivit unor documente obținute de Insider.

Vladimir Gruzdev este un magnat care deține mai multe magazine alimentare și a început o carieră politică în 2010, ceea ce i-a adus recunoștință din partea lui Vladimir Putin.

Averea lui netă a fost estimată 900 de milioane de dolari în 2021, potrivit Forbes.

The Times of London a scris pentru prima dată despre apartament în cadrul unei investigații împreună cu Transparency International, o organizație non-profit anticorupție, care a transmis detalii despre proprietate publicației Insider.

Apartamentul a fost cumpărat cu 2,3 milioane de lire sterline în 2000 prin intermediul unei companii cu sediul în Insulele Cayman, unde rata de impozitare este de 0%. Această sumă este echivalentă cu 4 milioane de lire sterline în prezent, sau aproximativ 4,9 milioane de dolari la cursul de schimb de astăzi, după ajustarea la inflație. Un site de evaluare a proprietăților sugerează că ar putea valora peste 10 milioane de dolari, dar valoarea sa reală pe piața liberă este neclară.

Documentele companiei arată că fetița de opt ani, al cărei numei nu a fost menționat de Insider pentru că este minoră, a fost declarată pentru prima dată ca fiind proprietara imobilului de lux în luna februarie a anului trecut, cu 20 de zile înainte ca Rusia să lanseze invazia pe scară largă în Ucraina.

Ucraina l-a sancționat pe Gruzdev, după ce acesta a făcut o declarație în care susținea războiul. El nu este sancționat de nicio altă țară.

Reședința fiicei sale se află în Kensington, unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Londra, iar The Times scrie că aceasta include un loc de parcare și o cameră de serviciu. Mai multe ambasade naționale, Royal Albert Hall și actuala reședință a Prințului William și Prințesei de Wales, Kate Middleton, se află la mai puțin de 600 de metri de proprietate.

Unii dintre cei mai puternici oligarhi ruși, inclusiv Roman Abramovici, au cumpărat, de asemenea, proprietăți într-o zonă din apropierea orașului, care a fost supranumită în unele cercuri „Piața Roșie” din cauza numărului mare de proprietari ruși.

Într-o analiză realizată, în 2021, de Knight Frank se arată că, în Londra, locuiesc peste 874.000 de milionari, cele mai multe persoane cu avere netă dintre toate orașele analizate.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31