fbpx
 
„Băieții deștepți” ai calamităților: liberalii au luat milioanele, primarii PSD doar niște mii de lei. Au politizat până și ploile

„Băieții deștepți” ai calamităților: liberalii au luat milioanele, primarii PSD doar niște mii de lei. Au politizat până și ploile


* La Comarna, primarul PNL a primit bani să repare toate cele cinci poduri din comună, deși anul acesta n-au fost viituri
* În schimb, primarul PSD din Țigănași a cerut 3 milioane de lei și a primit doar 73.000 de lei
* La Strunga, alt pesedist s-a ales cu doar 4.000 de lei, nici să repari acoperișul unui șopron
* Cei trei primari PNL cu sumele cele mai mari, în milioane sau sute de mii de euro, sunt oamenii de încredere ai președintelui CJ Costel Alexe

Despăgubirile pentru inundațiile din vară, în funcție de culoarea politică a primarului. În județul Iași, cele mai mari fonduri le-au primit comunele Comarna, Victoria și Țibănești, toate trei conduse de PNL.

Drumul din Victoria, comuna în care își are Costel Alexe conacul, s-a surpat

 

Cel mai mult a primit Comarna, aproape 7 milioane de lei, în fruntea căreia se află liberalul Constantin Grădinaru. „Pentru poduri. Nu-s chiar toate afectate doar anul acesta, mai sunt și din urmă”, a spus el.

La polul opus, Primăria Strunga, condusă de un pesedist, a primit doar 4.000 de lei. „Nu ajung nici pentru a tocmi niște oameni să dea cu mătura prin comună, cum să repare poduri și străzi?”, a afirmat Bogdan Balanișcu, președintele Ligii Aleșilor Locali social-democrați ieșeni.

La Țigănași, primarul PSD a cerut 3 milioane de lei și a primit 73.000 de lei, 3,65%. Ar fi, așadar, pe de o parte includerea pe lista calamităților a unor obiective care nu au fost afectate anul acesta și, pe de altă parte, alocarea celor mai mari fonduri către primari de-aceeași culoare politică ca a Guvernului.

Comuna Victoria a primit de 50 de ori mai mulți bani decât comunele conduse de pesediști

 

Comarna, Victoria și Țibănești sar din pluton
În total, pentru 64 de comune care au raportat pagube, Iașului i-au revenit 14,7 milioane lei la care se adaugă 803.000 lei pentru câteva porțiuni de drum județean. În medie, reiese o sumă de 230.000 lei pentru fiecare comună. Însă, trei localități cu primari PNL au primit despăgubiri de ordinul milioanelor: 6,9 milioane de lei la Comarna, 2 milioane de lei la Victoria și 1,8 milioane de lei la Țibănești.

Bogdan Balanișcu (PSD): „Ce vină au oamenii că trăiesc în comune conduse de PSD?”

 

Nu sunt calamitățile doar de anul acesta, ci mai vechi

La Comarna, primarul vrea să repare șase poduri cu acești bani. „Sunt poduri neconforme. Unele au vârsta de 60-70 de ani și au fost afectate în timp de diferite calamități”, a declarat primarul Constantin Grădinaru.

Acesta a admis că, cu aceste despăgubiri, va rezolva o problemă veche, cea a podurilor, nu neapărat doar pagubele produse în acest an. „Sunt zone joase unde la ploi mari apa trece peste ele. În ultimii ani, au fost afectate și gospodării, dar și suprafețe agricole”, a precizat Grădinaru. Deși a făcut demersuri în mai multe rânduri, abia anul acesta a primit alocările de la buget.

Comarna a primit 7 milioane de lei pentru modernizarea tuturor podurilor din comună, deși anul acesta n-au fost viituri

 

La Victoria s-a surpat un drum
La Victoria, primarul PNL Daniel Crețu a primit de la Guvern 2 milioane de lei pentru a reface drumul comunal 16, alunecări de teren cu degradarea zidului de sprijin, pe o distanță cumulată de 400 metri.

„Sunt mai multe porțiuni în satul Icușeni. A plouat mult, în trei-patru rânduri. Mi-ar fi trebuit 7 milioane de lei, dar proiectantul mi-a zis că banii primiți acum îmi ajung pentru prima etapă”, a declarat Crețu.

Acesta a adăugat că lucrările vor fi realizate anul viitor, după ce, în prealabil, va organiza licitațiile. Primarul a menționat că evaluarea pagubelor s-a făcut în teren, de o comisie formată din funcționari de la mai multe instituții: ISU, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Drumuri, Prefectură.

Primarul din Victoria spune că va face drumul în 2022

 

A observat și el că ia mai mult ca alții

A treia localitate ca nivel al despăgubirilor este Țibănești cu 1,8 milioane de lei. Fondurile ar trebui să acopere contravaloarea lucrărilor de reparații la 20 de kilometri de ulițe și trei poduri.

„A plouat foarte mult în noapte de 31 iulie spre 1 august, aproximativ 125 l/mp. La câteva zile, a venit o comisie și a făcut constatarea. Cred că suma pe care am primit-o acum acoperă cam 30-40% din estimarea făcută pagubelor. Dar vom încerca să ne descurcăm cu acești bani”, a spus primarul Neculai Munteanu (PNL).

A observat și el că cele mai multe fonduri le-au primit comunele conduse de primari liberali. „Nu pot eu să mă pronunț pe această chestiune”, s-a eschivat Munteanu.

Țibăneștiul a primit bani să-și refacă drumurile comunale, deși toate localitățile din județ sunt în aceeași situație

 

Pesediștii vociferează: „N-avem nici să dăm cu mătura”

De cealaltă parte, reprezentanții PSD au acuzat politizarea despăgubirilor acordate de Executivul de la București. „Hotărârea de Guvern privind calamitățile este o bătaie de joc la adresa ieșenilor. Pe de o parte, s-au alocat fonduri de ordinul milioanelor de lei doar către comunități conduse de primari liberali. Pe de altă parte, avem comune conduse de primari social-democrați care au primit doar 4.000 lei sau 7.000 lei. Ce să facă cu astfel de sume? Nu ajung nici pentru a tocmi niște oameni să dea cu mătura prin comună, cum să repare poduri și străzi?

Am discutat cu primarii social-democrați. Este normal să se simtă nedreptățiți. Ce vină au ieșenii din comunitățile conduse de primari social-democrați? Și această Hotărâre de Guvern nu este o situație izolată. PNL a politizat complet alocarea fondurilor publice. La rectificări de buget, prin Hotărâri de Guvern, au dat bani doar pentru primarii liberali, indiferent de nevoile oamenilor. De fapt, singurul lor criteriu la alocarea fondurilor publice este culoarea politică a primarului. Astfel de lucruri nu se pot întâmpla într-o țară normală”, a declarat Bogdan Balanișcu, președintele Ligii Aleșilor Locali social-democrați ieșeni.

Primarul din Comarna în dreptul unui podeț de 5 m care va fi modernizat, cu dig de beton

 

Clujul lui Boc, de 5 ori mai mulți bani ca Iașul
La Țigănași, primarul PSD Iulian Chirilă a cerut 3 milioane de lei și a primit 73.000 de lei. Adică, 3,65% din cât estimase ca pagube. „Am avut două raporte, aceștia sunt toți banii pe care mi i-au dat”, a spus Chirilă. Despre liberalii beneficiari ai sumelor consistente, Chirilă a zis sec: „băieți deștepți”.
În total, la nivel național au fost alocate de la bugetul de stat peste 374 de milioane de lei în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale. Cele mai mari sume le-au primit județele Prahova (118 milioane lei) și Cluj (77 milioane de lei milioane de lei), ambele fiefuri liberale. Sume mari au mai primit Vâlcea (26 milioane de lei) și Suceava (16,7 milioane de lei). Iașul a primit doar 15,5 milioane lei.

Article image
* Grădinița e din 1940, cade varul de pe pereți. Localnicii din comuna Al.I. Cuza trebuie să-și țină copiii acasă anul acesta pentru că nu sunt locuri * Proiectele erau din 2015-2017, dar în septembrie 2021 nici măcar n-au fost începute * Al.I. Cuza are cea mai mică absorbție PNDL din județ, doar 9% * Fostul primar PSD a avut 4 mandate, fără să facă nimic * Ipoteza noii administrații: au umflat prețurile de proiectare și ap...
Autor Cezar Moraru Reportaje 13 Septembrie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31