fbpx
 
Items filtered by date: Luni, 21 August 2017

Doi bărbaţi, artiști ambulanți care cântau pe plajă, au ajuns la Urgenţă, după ce au fost loviţi în Mamaia, chiar pe trecere, de un şofer băut. Mai mult, omul a fugit de la locul accidentului, însă, la scurt timp, a fost prins de poliţişti. S-a ales acum cu un dosar penal.

Cei doi tineri muzicieni traversau pe trecerea de pietoni, când au fost loviţi, în plin, de un bărbat care circula cu o mașină cu numere de Constanța.

Publicat in Social
Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2017 începe luni, 21 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română – proba E)a). Marţi, 22 august, va avea loc proba E)b) – Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 23 august, se va desfășura proba E)c) – proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d).

Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.745 de candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi (din toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (din toate promoţiile).

Publicat in Educatie
Opt persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier în lanţ produs pe DN2 (E85), în localitatea Pufeşti din judeţul Vrancea.

Publicat in Moldova
La câteva zile de la ieșirea din pușcărie, Relu Fenechiu își face din nou intrarea în viața publică. El a fost prezent la zilele comunei Rediu, localitate condusă de un liberal, unde a ținut și o cuvântare în fața publicului și a liderilor politici locali și județeni.

Publicat in Administratie Locala
Două persoane și-au pierdut viața și cinci au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate luni dimineață trei autoturisme. Accidentul s-a petrecut pe DN1B, între Buzău și Mizil, în dreptul localității Popasul Merei.

Circulația este blocată de mai bine de o oră pe ambele sensuri și s-au format coloane de mașini pe o distanță de circa doi kilometri, scrie News.ro.

Publicat in Social
La câteva zile de la ieșirea din pușcărie, Relu Fenechiu își face din nou intrarea în viața publică. El a fost prezent la zilele comunei Rediu, localitate condusă de un liberal, unde a ținut și o cuvântare în fața publicului și a liderilor politici locali și județeni.

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Ți se face pielea de găină: a făcut un copil cu un client la 15 ani. A fugit de la orfelinat pentru că o iubea pe o fată mai mare. Peștii sunt foști adolescenți externați tot din Centrul de Plasament. La 14 ani a fugit cu „iubita” ei, mai mare cu câțiva ani, care a început să o exploateze pentru bani. Anchetatorii au fost șocați când fata le-a spus că a rămas însărcinată cu un client căruia i s-a spart prezervativul și că a păstrat copilul. Se prostitua pentru mâncare și țigări. Educatorii din sistemul de protecție a copilului explică: „E mirajul banilor, se iau unele după altele”.

O adolescentă de 15 ani aflată în grija statului a ajuns să se prostitueze din dragoste pentru proxenetă. Copila, victimă a traficului de persoane, a fugit din Centrul de primire minori în regim de Urgenţă Iaşi la cea cu care ar fi avut o relația de iubire. În câteva zile a ajuns să practice „cea mai veche meserie din lume”, într-o garsonieră din Bularga, alături de o colegă dintr-un alt centru de plasament, ambele fiind însărcinate. Autoritățile par neputincioase în a găsi soluții pentru unele fete care ies dintr-o rețea de trafic de carne vie și ajung să se prostitueze pentru o alta.
În plus, rezervoarele de prostituție din centrele de plasament devin un fenomen scăpat de sub control. Trei mari dosare intrumentate în ultimele luni de DIICOT au în centrul atenției șase tinere îngrijite de stat. O a șaptea este dispărută fără urmă.

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Cutia poștală se umple brusc cu 118 citații, la ușă te caută executorii, mai primești și-o percheziție. Familia care cumpărase apartamentul nu știa că pe aceeași adresă familia Calancea continua să facă mutații la basarabeni. Poliția îi căuta la ușă pe falșii locatari care comiteau infracțiuni în Occident. Soacra polițistului a invocat o confuzie, dar alt ieșean, care a procedat la fel, a fost condamnat cu suspendare.

Vizite ale Poliției și sute de plicuri primite de la executori sau bănci. Cu aceste probleme s-a trezit o familie de ieșeni, care a cumpărat un apartament în care aveau scriptic domiciliul peste 100 de basarabeni. Aceștia au fost luați  în spațiu de vechiul proprietar, soacra unui polițist, după ce apartamentul fusese vândut.
Un ieșean care procedat în aceeași manieră a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, sentința nefiind definitivă.

Publicat in Reportaje

Pagina 4 din 4