Considerăm decizia deloc în regulă şi chiar periculoasă din perspectiva criteriilor democratice şi vom face apel. Situaţia este cu atât mai puţin suportabilă cu cât vom fi obligaţi să depunem apelul fără a ne fi comunicată motivarea la hotărârea judecătoarei Carmen Dascălu. Mâine expiră termenul de apel, iar motivarea nu este redactată, o practică dubioasă a instituţiilor juridice din România pentru că ne obligă să ne apărăm orbeşte.
Cum am spus deja în mai multe rânduri, articolul invocat nu este despre relaţia extraconjugală a subprefectului Marian Grigoraș, ci despre modul în care Mara Gheran, care şi-a făcut selfie în pat cu şeful ei, a fost angajată succesiv în trei instituţii publice din Iaşi. Fotografiile şi discuţiile private dintre cei doi, scurse în spaţiul public, devin relevante pentru interesul general dintr-un singur motiv: angajarea acestei tinere la Prefectură, Apavital, Primăria Podul Iloaiei, detaşare apoi la Primăria Iaşi.
Dacă nu exista această suprapunere cu angajările în sistemul public, articolul nu ar fi apărut niciodată în REPORTER DE IAŞI. Componenta sexuală este inexistentă, redacţia a fost categorică în a explica faptul că descrie o afacere de corupţie. Au circulat în redacţiile ieşene alte fotografii explicite dar REPORTER a refuzat să le publice. Imaginile folosite sunt decente şi nu aduc atingere demnităţii umane. Am fost foarte atenţi. Am oferit capturi cu discuţiile celor doi pentru că reprezintă dovezi în faţa publicului privind relaţia incompatibilă cu funcţia. Marian Grigoraș o angajase pe Mara Gheran în Cancelaria sa când era prefect. Când n-a mai fost prefect, ci subprefect, nu a abandonat-o pe tânără, ci aceasta a trecut succesiv pe la Apavital şi Primăria Iaşi - via Podul Iloaiei - fără să dea concursuri pe post.
Judecătoarea Carmen Dascălu consideră că publicul nu trebuie să fie informat despre modul în care se fac angajările în sistemul public. Această abordare reprezintă o îngrădire a dreptului la informare, un drept fundamental într-o democraţie. Discuţiile dintre cei doi sunt inofensive din perspectiva protejării vieţii private dar extrem de relevante din perspectiva interesului public: subprefectul se invită la o cafea acasă la tânăra Gheran sau se oferă să cumpere un gel care să facă spumă pentru a face duş împreună, ori îşi face un selfie în oglinda băii de la Prefectură şi o întreabă pe tânăra sa prietenă dacă îi stă bine cureaua.
Toate aceste discuţii sunt dovezi care pun la îndoială legalitatea traseului profesional în sistemul public a consilierei lui Marian Grigoraș. Publicul are dreptul să fie informat şi să-şi manifeste neîncrederea în deciziile unor instituţii publice, aceasta este esenţa statului de drept şi a democraţiei. Ce argument mai solid vreţi în privinţa legitimităţii articolului din REPORTER DE IAŞI decât faptul că Guvernul i-a cerut lui Marian Grigoraș să demisioneze? Dacă judecătoarea consideră că e mai important ca adevărul să rămână ascuns, deşi faptele au fost prezentate decent şi responsabil, atunci demisia lui Grigoraș devine un nonsens administrativ: dacă nu apărea dezvăluirea, el n-ar fi demisionat niciodată, deci din momentul în care dispare dovada, el poate pretinde că este nevinovat şi poate restarta întregul său istoric profesional.
E foarte periculos să te joci cu faptele istoriei, anulându-le arbitrar, ştergându-le într-o clipă din calculator şi practic din realitate. În această manieră, demnitarii devin şi mai cinici, mai abuzivi, mai maniaci în a se considera intangibili.
Uitaţi-vă la scandalul uriaş de la Spitalul Judeţean Botoşani. Posturile se ocupau doar prin şpagă. DNA ar fi trebuit să ascundă acest dosar de marele public pentru a nu leza sentimentele unor înalţi funcţionari şi şefi de spital, traumatizaţi de o anchetă penală şi de perspectiva unor pedepse care le vor distruge viaţa? Unde este responsabilitatea faptelor comise dacă protejăm mai presus de orice sensibilităţile indivizilor, în loc să favorizăm binele general al societăţii?
Posturile oferite de instituţii publice Marei Gheran sunt un scandal similar angajărilor de la Spitalul din Botoşani. În ambele cazuri este vorba despre corupţie! Flagrantul la Botoşani era plicul cu 8.000 de euro, flagrantul la Iaşi este fotografia pe care Mara Gheran a făcut-o voluntar cu Marian Grigoraș în pat, amândoi fiind în ţinută lejeră. Este aceeaşi situaţie incompatibilă cu normele unui stat funcţional. Judecătoarea Carmen Dascălu poate spune că fotografia a ajuns în presă împotriva voinţei Marei Gheran, dar şi la Botoşani dovezile, spăgile, mărturisirile obţinute prin filaj şi agenţi acoperiţi au ajuns publice tot împotriva voinţei celor care au comis faptele. Şi la Botoşani şi la Grigoraș e corupţie, nu poţi interzice publicului să aibă acces la aceste informaţii. Dovezile prezentate de REPORTER DE IAŞI sunt decente dar convingătoare, nu încalcă principiul dreptului la viaţă privată, pentru că afacerea dintre cei doi era una publică: funcţii la stat plătite din impozitele românilor.
Scandaluri sexuale cu politicieni au existat dintotdeauna şi publicul a avut dreptul să fie informat. Preşedintele SUA Bill Clinton a fost obligat să răspundă în direct, la o întrebare frontală, la cea mai mare televiziune americană, şi a fost urmărit de o planetă întreagă: aţi făcut sex oral cu Monica Lewinsky? Aţi minţit când aţi spus că nu aţi făcut sex cu aceasta?
Clinton a fost obligat să suporte aceste întrebări pentru că americanii aveau dreptul să ştie. Nu era viaţa lui privată în joc, ci funcţia de preşedinte pe care o reprezenta. Grigoraș şi Mara Gheran sunt obligaţi să dea explicaţii şi să rămână sub lupa societăţii pentru că afacerea dintre ei era cu funcţii publice, nu cu buchete de flori şi cutii cu bomboane.
Discuţiile dintre ei, publicate de REPORTER, dar selectate cu discernământ, sunt similare scrisorilor romantice dintre fostul secretar de stat Colin Powell şi fostul comisar european Corina Creţu. Şi în mailurile dintre ei erau detalii intime dar presa n-a ezitat să publice informaţiile pentru că ambii nu erau în viaţa privată când făceau asta, ci se reprezentau ca emisari ai popoarelor şi viaţa a două continente depindea în proporţie covârşitoare de integritatea deciziilor pe care le luau. Dacă o femeie îi spune unui bărbat să arunce o bombă de distrugere în masă peste o ţară anume ca să îi demonstreze că o iubeşte, asta nu mai înseamnă intimitate. Înseamnă interes public.
