fbpx
 
Foto: Ziarul de Iași Foto: Ziarul de Iași

Cunoscută și apreciată profesoară de matematică de la Colegiul „Negruzzi”, răpusă de COVID


O cunoscută și apreciată profesoară de matematică de la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iaşi a murit joi după-amiază, după ce infecţia cu Sars-CoV-2 i-a distrus plămânii în proporţie de 95%. 

Prof.dr. Irina Căpraru, absolventă a Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Al.I. Cuza, a decedat astăzi, în jurul prânzului, după ce fusese internată infectată cu Covid 19 la începutul lunii octombrie la Spitalul de Boli Infecţioase. Ulterior, pe parcursul internării, ea a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie.

Femeia era mamă a unui băiat, student şi urma să coordoneze Centrul de Excelenţă Iaşi, în specialitatea Matematică, în acest an şcolar. 

Absolventă a Facultăţii de Matematică de la Iaşi, profesoara nu se vaccinase, se pare, urmare a unor recomandări, din cauza unei boli autoimune de care suferea de mai mult timp, scrie „Ziarul de Iași”.

„În aceste clipe de durere provocată de dispariţia doamnei profesor doctor IRINA CĂPRARU, echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi este alături de familia îndoliată şi, asemeni tuturor celor care au cunoscut-o, au preţuit-o şi au iubit-o, îi transmite sincere condoleanţe.

Profesor eminent de matematică la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, doamna profesor doctor IRINA CĂPRARU a reprezentat un autentic reper valoric, ale cărui calităţi morale, profesionale şi manageriale deosebite, reflectate în performanţele elevilor Domniei sale, precum şi ale comunităţii profesorilor de matematică din judeţul Iaşi, au fost completate de virtuţi umane alese: sensibilitate, generozitate, colegialitate, devotament familial, însemne ale unei personalităţi distinse.

Aceste grele momente prin care trecem cu toţii ne îndeamnă la meditaţie. Ne amintim că timpul nu trece niciodată, noi trecem prin timp. Pentru doamna profesor doctor IRINA CĂPRARU timpul trecerii noastre efemere s-a oprit, dar el va trăi veşnic în sufletele elevilor săi, ale colegilor, ale celor care au cunoscut-o şi au apreciat-o.

Dumnezeu să o odihnească în pace şi să-i lumineze drumul în eternitate!”, este mesajul transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţea Iaşi.


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31