Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule procuror Daniel Horodniceanu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Proiectul dumneavoastră privind candidatura pentru CSM începe ”în forță”, precum un film de acțiune cu împușcături și mult sânge. Spun asta pentru că dumneavoastră ați ”sărit” peste partea de prezentare sau motivare. O să vă rog să ne spuneți cum ați decis să candidați și de ce candidați.
Daniel Horodniceanu: Mulțumesc pentru invitație, sper să fiu în stare să lămuresc cât mai multe dintre aspecte. Interesantă descrierea pe care o faceți proiectului meu, dar el nu s-a dorit deloc a fi un thriller, ci un avertisment de natură să ridice nivelul de awareness al colegilor. Ca procuror care și-a făcut întotdeauna singur proiectele, neapreciind modelele conformiste, m-am gândit să nu irosesc spațiu de scris descriind atributele CSM, ci să descriu starea sistemului așa cum se percepe din spatele dosarului. Ca să vă răspund la întrebare, am decis să candidez în urmă cu mai bine de un an, deoarece cred că sunt suficient de bine pregătit pentru această alegere și am vocea destul de puternică încât să poată fi auzită atât în interiorul CSM, cât și în dialogurile cu celelalte autorități ale statului.
Alina Matei: Primele șase pagini ale proiectului dumneavoastră descriu un tablou al justiției reale din anul 2022: legislație haotică, subfinanțare a sistemului, strategii cu vorbe frumoase și goale, lipsă acută de procurori și ofițeri de poliție, problemele Inspecției Judiciare. Și mai aveți.. Faptul că un procuror, nu un jurnalist sau o televiziune, spune asta, dă o anumită greutate analizei. De ce credeți că învelișul justiției arată, pe dinăuntru, departe de ceea ce mintea oricărui om normal înțelege prin ”putere în stat”?
Daniel Horodniceanu: Așa cum constatam și în proiect, până prin anul 2003-2004, justiția nu a fost o prioritate pentru statul român. După peste 40 de ani de justiție proletară, care înlocuise ”magistratura burgheză”, timp în care era notoriu disprețul clasei conducătoare față de o intelectualitate care includea și zona de justiție, era greu ca, deodată, societatea să îmbrățișeze statul de drept așa cum acesta exista în societățile occidentale. De aceea, chiar și în prezent, cei interesați în discreditarea sistemului judiciar susțin public că justiția este doar o mare consumatoare de resurse, iar magistrații sunt plătiți cu sume nejustificat de mari ,,din bani publici”. În realitate, însă, spre deosebire de celalalte două autorități ale statului, justiția ”produce” sume foarte consistente de bani din taxe de timbru, amenzi, cheltuieli judiciare, confiscări, ea putându-se autofinanța. Nu s-a dorit acest lucru, subfinanțarea sistemului judiciar fiind și o pârghie de control concomitent cu împiedicarea dezvoltării sistemului judiciar. Unul dintre obiectivele mele îl constituie obținerea, de către justiție, a locului pe care i-l conferă Constituția României, de partener egal cu autoritatea legislativă și cea executivă.
Citește mai mult pe Juridice.ro
