fbpx
 
Român condamnat la închisoare pe viață în Cambodgia. A fost prins cu aproape 5 kg de cocaină colaj FOTO: Bihoreanul

Român condamnat la închisoare pe viață în Cambodgia. A fost prins cu aproape 5 kg de cocaină


Un cetățean român a fost condamnat, marți, de un tribunal din Cambodgia la închisoare pe viață pentru trafic de droguri, informează Xinhua citată de Agerpres.

 

Românul Adrian-Călin Varadi, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat pe 14 august 2016 pe aeroportul internațional din Phnom Penh, la sosirea din Brazilia, având ascunse în bagaj 4,96 kg de cocaină.

 

Împreună cu Varadi a fost condamnat și cetățeanul nigerian Chukwuemeka Ibe, 35 de ani, arestat în aceeași zi în timp ce aștepta în camera de hotel să-i fie predate drogurile, pe care urma să le transporte în țara vecină Thailanda.

 

Cei doi au fost inculpați pentru ''transport ilegal de droguri'', în baza legii cambodgiene privind drogurile, se precizează în sentința citită de judecătorul Im Vannak de la tribunalul municipal din Phnom Penh.

 

„Instanța a decis să-i condamne pe fiecare la închisoare pe viață și la plata unei amenzi de 40 milioane de riel (10.000 de dolari)”, se arată în sentință.

 

La procesul desfășurat luna trecută, Varadi și-a recunoscut vinovăția. În schimb, nigerianul s-a declarat nevinovat, susținând că nu știa că în pachetul pe care urma să-l primească se aflau droguri.

 

Potrivit legislației cambodgiene, termenul în care condamnații pot face recurs este de o lună.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31