fbpx
 
Foto: Monitorul de Suceava Foto: Monitorul de Suceava

Scene de groază descoperite în casa unei femei din Suceava: zăcea inconștientă înconjurată de 17 câini flămânzi


O femeie de 63 de ani, dintr-o comună din Suceava, ai cărei vecini suspectau că este moartă pentru că nu mai fusese văzută de peste o săptămână, a fost găsită în viață, dar într-o stare greu de imaginat.

Vecinii au sunat la 112, îngrijorați fiind de soarta femeii, după ce și-au dat seama că nu mai ieșise din casă de o săptămână. Echipajele de salvatori venite la solicitare au făcut o descoperire terifiantă: Maria L. era într-o stare deplorabilă, aproape incoștientă, într-o cameră extrem de murdară în care erau nu mai puțin de 17 câini, relatează Monitorul de Suceava.

Maria zăcea întinsă pe un pat, înconjurată de câini, o parte dintre ei subnutriţi.

Femeia suferise un traumatism cranian, dar, în plus, era beată. A fost dusă la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Protecţie a Animalelor „Casa lui Patrocle”, care au intervenit pentru a salva câinii.

Aceştia au spus că au găsit o curte plină de câini, iar în casă erau nouă pui scheletici, închişi într-o cameră. În holul casei era un craniu de câine, în altă încăpere erau raţe. Femeia mai avea și câteva capre în șură, toate animalele fiind flămânde.

Câinii au fost preluați de asociație, deparazitați și hrăniți, iar acum sunt căutați noi stăpâni pentru ei.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: