„Sărăcie cât vezi cu ochii”
Chiar la intrare, pe dreapta, după povârniș, se întinde, lungă și verde, o pășune. Undeva la vreo 150 de capete, capre și oi în devălmășie. Asta e toată turma lui Petru Bîrzu, cioban de prin părțile locului. Omul e îmbrăcat cu ce s-a nimerit. Ce-a găsit, ce-a primit. Poartă gumari cu șosete, o combinație năucitoare la cele peste 30 de grade Celsius de-afară.
Blugii, albaștri la origini, acum negri și uzați pe partea din față a picioarelor, întorși de două, trei ori, că erau prea lungi. Blugi de „bogdaproste”. Tricoul, alb cândva, acum murdar, iar pe cap o șapcă neagră cu inserții albe.
„Nu mai e nimic aici. Sărăcie cât vezi cu ochii. Toți au plecat, la muncă în Italia sau Spania. N-au rămas decât bătrânii”, spune Bîrzu.
E atât de sărac că nici câini nu ține la turmă. E doar el și-un tovarăș de drum care acum a rămas în urmă și nu se mai vede după deal. În sat, doar două semne de civilizație: curentul electric și apa de care puțini beneficiază. „Și-au tras doar ăia cu bani, că e scump”, zice Bîrzu, frecându-și degetul mare de arătător așa cum a văzut el prin filme că se face.
O mașină părăsită, având pe fundal un bordei ca în urmă cu 1.000 de ani, în care un om se chinuie să supraviețuiască
Marea migrație
Drumul de pământ șerpuiește spre sat. Pe stânga, în buza dealului e cimitirul. C-o pancartă cât o zi de post și cu drapel la intrare, cimitirul e împrejmuit cu sârmă ghimpată. Nici țipenie de om, nici aici, nici la intrarea în sat, la fostul CAP și nici la biserică. Toate ulițele sunt de pământ, cele centrale au fost cel mult pietruite.
Case, rufe, pomi și flori, toate sunt acoperite de pudră. Praful ridicat de roțile mașinilor acoperă tot, îți intră în nări și-l simți cum se așază în plămâni. În dreapta, în stânga, înainte, mereu același peisaj. Case mărunte, modeste, câteva orătănii în ogrăzi. Și două mașini de butelii care fac un du-te vino continuu.
Moș Petre, cu sticla ochelarilor cât fundul borcanelor, stă la poartă și privește absent, în gol. Copiii, doi băieți, i-au plecat iarăși de-acasă. Au venit în concediu, dar s-a terminat. De-acum, de-or fi toți sănătoși, s-or vedea la anul.
„Sunt constructori în Italia. Aici nu găseau nimic. Sau doar cu ziua. Își rupeau șalele pentru nimic”, spune moșul. Și-și ține firea. A rămas singur, mai are niște neamuri peste vreo patru ulițe și-un deal. „Noi am dus-o cum am putut. Ăștilalți mai tineri au plecat din țară. Nu știu dacă mai vine cineva din urmă. Ce rămâne aici, după noi? Nimic”, e concluzia lui. O are de mult, o mai spune cui vrea să-l asculte.
Vechea fermă a fost dezafectată, acum în saivane trăiesc niște amărâți care alt acoperiș nu mai au deasupra capului
Inaugurare și sfințire
După alte șerpuiri ale drumului, o primă pată de culoare, o clădire ce pare recent construită. În galben și maro, ușor pastelate, cu coloane la intrare și geamuri boltite e noul Cămin Cultural, mândria Cucuteniului. Inaugurat în octombrie anul trecut, de primar, un sobor de preoți și invitați de la Iași, căminul e cea mai frumoasă construcție din sat. „Inaugurăm și sfințim un cămin cultural foarte modern, obiect de investiție care este realizat sută la sută din bugetul local al comunei Lețcani, din banii, efectiv, ai lețcănenilor. Cred ca va fi foarte util pentru elevii școlii din Cucuteni”, a explicat primarul Stelian Turcu, într-o știre a unui post local de televiziune. Pentru că da, inaugurarea s-a făcut cu primar, cu preoți, dar și cu televiziunea de la Iași.
La intrare te întâmpină biserica impozantă, iar după deal urmează casele pipernicite și sărăcia lucie
Au declasat drumul
Trei zile mai târziu, deci tot în octombrie 2017, Turcu a mai încercat o manevră. A chemat iar televiziunea să se plângă de calitatea drumului care n-a mai fost reparat de 30 de ani. Un fel de bate șaua ca să priceapă iapa. „Ne aflăm pe drumul județean 248 B pe care de 28 de ani așteptăm să-l asfaltăm. Anul trecut am reușit să-l transformăm într-un drum comunal. Am făcut un proiect pentru a reuși finanțarea. La anul sperăm să intrăm efectiv la lucrările de execuție”, a declarat Turcu reporterilor. Anul a trecut, însă lucrările de modernizare a drumului, estimate la aproximativ 1 milion de euro, tot n-au început. Și e puțin probabil să mai demareze în acest an.
Ciobanul nu mai are nici câini la stână
N-au timp de discuții
Cucuteniul din Lețcani rămâne printre satele în care, vorba bancului, dacă mâine ar veni sfârșitul lumii, aici s-ar mai trăi 100 de ani ca să se ajungă în vremurile noastre.
Dacă nu-i material de presă promoțional, adică de bine, mai marii comunei nu se întind la vorbă cu ziariștii. „N-am timp acum, sunt ocupat, am pe cineva”, a retezat, scurt, discuția Marcel Tărîță, viceprimarul comunei Lețcani. Iar primarul nici n-a răspuns apelului telefonic.
Drumul spre nicăieri, la câțiva kilometri de Iași
Biserica e din 1777
Satul Cucuteni are și una dintre cele mai vechi biserici din județ, construită acum 241 de ani. Biserica „Schimbarea la Față” datează, deci, din jurul anului 1777. Se spune că acest lăcaș de cult a fost ridicat pe culmea împădurită a dealului, biserica fiind atunci înconjurată de o pădure de castani. De-a lungul timpului, aceasta a trecut prin mai multe procese de reastaurare și reabilitare.
Satul Cucuteni face parte din comuna Lețcani alături de Cogeasca, Bogonos și Lețcani. La recensământul din 2011, satul Cucuteni avea 489 locuitori.
