fbpx
 
Se confirmă: Chirica pus sub acuzare. Lista tuturor inculpaților din Dosarul „Asimionesei”

Se confirmă: Chirica pus sub acuzare. Lista tuturor inculpaților din Dosarul „Asimionesei”


Mihai Chirica este pus sub acuzare în Dosarul „Asimionesei” pentru nesesizarea unei infracțiuni deși știa de comiterea acesteia, spun surse din anchetă.

La dosar există stenograma unei ședinte de Consiliu Local în care Răzvan Timofciuc (USR-PLUS) cere rezilierea contractului cu Asimionesei (Global Impex) din cauza schimbării obiectului asocierii. Dezvăluirea fusese făcută de REPORTER.

Răspunsul lui Chirica a fost că nu se ia după toți cârcotașii și că el susține investitorii.

Investitorii, respectiv familia Asimionesei, au construit un bloc pe un teren primit gratis de la Primarie si au vândut apartamente de un milion de euro.

Aceste ilegalități au permis familiei Asimionesei, care dețin cotidianul BZI, să obțină venituri rapide de peste 1 milion de euro, oferind, la schimb, primarului Mihai Chirica și echipei sale de conducere protecție mediatică și sprijin propagandistic.

Audierile persoanelor implicate au avut loc ieri, pe toată durata zilei până târziu în noapte.

Surse judiciare au precizat pentru Europa Liberă că Mihai Chirica are calitatea de inculpat în acest dosar, după ce a fost audiat la DIICOT în cursul zilei de luni. El este acuzat de omisiunea sesizării, infracțiuni pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.

Procurorul de caz nu a dispus măsuri preventive împotriva lui Chirica.

Inculpat în același dosar mai este și Vasile-Gabriel Harabagiu, fost viceprimar al Iașului, în prezent city-manager al orașului.

Pe lista inculpaților se mai află Violeta Asimionesei, Florin-Claudiu Asimionesei – patronul publicației „Bună Ziua Iași”, Irina Iacob – avocat, Gabriel Ghergheșanu – angajat al Primăriei Iași, Florin-Alexandru Mustiață – fost arhitect-șef al Primăriei Iași, Victor Gavriluță – inspector GIS Cadastru, Ionuț-Răzvan Costin – notar, Raluca Andriescu și Iulia Păduraru – notar.

Alți angajați cu funcții de execuție din cadrul Primăriei Iași, precum Doina Florescu, Letiția Palaga sau Denisa Ionașcu au fost audiați ca martori în acest dosar.

Comunicatul DIICOT:

„Ieri, 26 aprilie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în municipiile Iași și București. 26 de persoane au fost conduse la audieri.

La data de 26 aprilie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiri infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu în formă continuată și instigare la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual.

Din cercetări a reieșit că, grupul infracțional organizat ar fi avut și ar avea drept scop scoaterea din patrimoniul unei instituții publice a unui teren, prin deturnarea obiectului contractului încheiat cu o instituție publică, utilizându-se manopere dolosive și documente falsificate, în paguba autorității deliberative.

Toate acestea ar fi avut consecință inducerea în eroare a instituției publice și maximizarea profitului în favoarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Instituția publică ar fi fost deposedată de terenul pe care l-ar fi adus ca aport în cadrul asocierii inițiale, ieșit definitiv din folosința sa, alături de beneficiile neîncasate stabilite conform obiectului nerealizat al asocierii.

Obligațiile asumate de societatea comercială prin contractual încheiat cu instituția publică nu ar fi fost respectate și nu ar fi fost edificată o pensiune, conform autorizației de construcție, ci un imobil de apartamente, care ar fi fost vândute după dezmembrarea imobilului la notariat, către diverse persoane fizice.

De asemenea, ar fi fost dezmembrat și cedat ilegal dreptul de folosință asupra terenului instituției publice, fără acordul acesteia.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 2 milioane de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri, 24.000 de euro, 18.000 de dolari, 2.800 de lei, 100 de grame de aur, 22 de telefoane mobile, 22 de cartele SIM, 11 laptopuri, 9 HDD, 79 de stick-uri, 11 tablete și 2 reportofoane.

De asemenea, au fost puse în executare 26 de mandate de aducere emise de D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de 4 persoane și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de 7 persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al polițiștilor de combatere a criminalității organizate din București, Bacău și Vaslui.

La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași și ai Serviciului de Acțiuni Speciale Iași.”

Article image
* De-a lungul a trei ani, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit că preluarea terenului a fost ilegală, de la o firmă falimentară la alta, că obiectul asocierii cu Primăria a fost modificat ilegal, că autorizația de construcție a fost încălcată, că atestatul de edificare al blocului construit ilegal este fals, că vânzarea apartamentelor s-a făcut fără activarea dreptului de preemțiune al Primăriei * Acum au venit confirmările din pa...
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 27 Aprilie 2021


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: