fbpx
 
IESF sub efectul REPORTER: au mutat dolarii în Coreea de Sud. Bani la sacoșă, cadou pentru Chirica, țepe uriașe în Indonezia

IESF sub efectul REPORTER: au mutat dolarii în Coreea de Sud. Bani la sacoșă, cadou pentru Chirica, țepe uriașe în Indonezia


După ce s-au opărit la anchetele REPORTER DE IAȘI, șefii Primăriei vor plăti totuși ultima tranșă de 250.000 de dolari în contul IESF din Coreea de Sud, și nu în Macedonia de Nord, ca până acum

Executivul sucursalei din Skopje s-a mirat, dar scandalul i-a determinat pe cei din Iași să facă plata așa cum trebuia și până acum: în conturile federației, nu a unei subsidiare

Dezvăluiri din interior: banii dați de Iași au ajuns la o firmă-paravan la care lucrează soția secretarului general al IESF, Boban Totovski, și care e condusă de doi dintre cei mai buni prieteni ai acestuia

Anul trecut, la ediția din Bali, Marinescu și Totovski au lăsat datorii neachitate de 267.000 de euro, pe care autoritățile se chinuie și în prezent să le recupereze

Din banii ieșenilor, IESF a cumpărat anul trecut bilete de avion pe ruta Iași-Bali pentru Chirica, Juravle și Nistor. Cadoul era pentru șefi, fidelizându-i pentru următoarele plăți pe care Iașul trebuia să le facă

Mărturii din Bali: șeful IESF a dat premiile la sacoșă, sub pază militară. Câștigătorii intrau într-o cameră de hotel și primeau banii cash

Boban Totovski a acceptat întrebările REPORTER dar n-a răspuns la niciuna. De exemplu, de ce a plecat cu familia în vacanță la Berlin, pe banii din bugetul Iașului

Ultima tranșă de bani, 250.000 de dolari, pe care Primăria Iași o va plăti ca taxă de licențiere pentru organizarea Campionatului Mondial de Esports va fi virată în Coreea de Sud. Cum tebuia să fie de la început, banii se vor duce în contul Federației Internaționale de Esports (IESF), la cartierul general, și nu la subsidiara din Macedonia de Nord așa cum s-a întâmplat cu ceilalți 750.000 USD.

Între timp, surse interne au dezvăluit pentru REPORTER DE IAȘI alte detalii despre managementul IESF asigurat de românul Vlad Marinescu, președinte, și macedoneanul Boban Totovski, secretar general. Din banii de la Iași, 307.000 dolari au ajuns la ESDC, o firmă din Macedonia controlată de doi dintre cei mai buni prieteni ai lui Totovski, companie la care a lucrat inclusiv nevasta secretarului general, Katerina.

Tot cu dolari proveniți din Iași, subsidiara IESF din Macedonia a plătit biletele de avion pentru Boban Totovski, soția Katerina și fiul David, într-o călătorie de plăcere pe ruta Skopje-Berlin și retur.

Din aceleași sume, subsidiara din Macedonia a achitat biletele de avion pentru ca Mihai Chirica (primarul Iașului), Daniel Juravle (viceprimar) și Cristian Nistor (manager) să zboare în Bali, Indonesia, la campionatul de anul trecut. Primul rând de bilete, deși plătit, n-a mai fost folosit: au ratat avionul din cauza ceții de pe Aeroportul din Iași.

S-a cumpărat un al doilea set, doar pentru Juravle și Nistor, primarul rămânând acasă. Reacția IESF la dezvăluirile REPORTER DE IAȘI: lozinci de PR și ton agresiv, amenințări cu judecata.

Boban Totovski este secretarul general al IESF și omul care controlează banii, președintele Vlad Marinescu având opoziție puternică în organizație

Macedonenii au întrebat: „De ce vreți să plătiți în Coreea de Sud?”

În perioada 24 august – 4 septembrie anul acesta, la Iași va avea loc Campionatul Mondial de Esports. Pentru organizarea acestei competiții, Primăria Iași, prin Clubul Sportiv Municipal (CSM) a trebuit să achite o taxă de licențiere de 1 milion de dolari. Iașul a plătit deja 750.000 dolari, dar nu la sediul central al IESF din Coreea de Sud, ci la o subsidiară din Macedonia de Nord, înființată în 2022, cu doar două luni înainte de prima plată.

După ce REPORTER DE IAȘI a scris despre controversele care însoțesc managementul IESF, conducerea CSM Iași a întors foaia. „La solicitarea noastră, pe data de 3 iulie, am primit de la IESF prin secretarul general (Boban Totovski – n.r.) un răspuns în care ni s-a atașat contul din Coreea”, a spus o sursă din interiorul Primăriei.

Practic, șefii din Palatul Roznovanu nu vor ca ultimii 250.000 de dolari să mai meargă la subsidiara din Macedonia de Nord, ci direct în contul IESF de la cartierul general din Coreea de Sud. De fapt, așa cum ar fi trebuit să se întâmpe și cu ceilalți 750.000 USD achitați anterior.

„Cei de la IESF ne-au solicitat lămuriri de ce am cerut contul din Coreea”, a precizat aceeași sursă.

Branislav Davidoski (stânga) și Mihajlo Jovich (centru) sunt prietenii lui Totovski (dreapta). Sucursala din Macedonia a mutat 307.000 de dolari în contul acestora, deși internetul e plin cu selfie-urile celor trei prin cafenele și restaurante

Totovski a mutat banii în contul prietenilor săi
Inițial, anul trecut, Iașul a virat prima rată, echivalentul a 500.000 dolari, dar în lei, Vladimir Danilov, șeful CSM, solicitând IESF identificarea unei bănci din Europa corespondent al CEC. A invocat că, altfel, comisioanele și cursul de schimb i-ar fi mărit suma, iar el n-ar fi avut cu ce acoperi din bugetul clubului.

A doua tranșă a urmat același traseu Iași – Macedonia de Nord, în contul subsidiarei. Plata a fost autorizată de Iustin Jalaboi, un angajat al CSM, care s-a folosit de precedentul Danilov pentru a justifica dirijarea fondurilor tot către Macedonia de Nord.

Acum, brusc, oficialii ieșeni au cerut contul din Coreea, dar abia după ce scandalul a izbucnit public.
În articolul anterior, REPORTER DE IAȘI a arătat că subsidiara din Macedonia a vărsat 307.000 USD din cei 750.000 dolari plătiți de la Iași către o companie locală, ESDC.
Noi dezvăluiri: această firmă privată, ESDC, este controlată de doi dintre cei mai buni prieteni ai lui Boban Totovski, secretarul general IESF.

Astfel, Branislav Davidoski este CEO al ESDC din februarie 2022, iar Mihajlo Jovich este om de vânzări și consultant la aceeași companie. Pe conturile de socializare sunt mai multe fotografii cu cei trei Totovski, Davidoski și Jovich făcându-și selfie-uri la restaurante și cafenele.

Soția lui Totovski, Katerina, lucrează la firma din Skopjie căreia IESF i-a oferit 307.000 de euro. Cei doi au fost, cu tot cu copil, în vacanță la Berlin, banii fiind decontați din contul IESF

Soția lui Totovski lucrează la firma-paravan

Încă două amănunte: compania ESDC a încasat 307.000 dolari de la subsidiara IESF din Macedonia de Nord, însă nu se știe pentru ce servicii a fost plătită. Ce a prestat concret ESDC a refuzat să spună Vlad Marinescu, președintele IESF, deși REPORTER DE IAȘI l-a întrebat explicit.
Al doilea detaliu: la ESDC a lucrat și Katerina Totovski, soția lui Boban Totovski, secretarul general al IESF. Surse locale au precizat că, acum, cei doi ar fi în proces de divorț.
În rezumat, din tranșele I și II plecate de la Iași către subsidiara din Macedonia de Nord, însumând 750.000 dolari, o sumă totală de 307.000 dolari a ajuns la ESDC, companie privată condusă de prietenii lui Totovski la care a lucrat și soția sa. Tot prin ESDC
a fost cumpărată și mașina Audi folosită de Totovski.

Mihai Chirica stă lângă Vlad Marinescu, președintele IESF (dreapta), oferindu-i 1 milion de dolari din banii ieșenilor ca să încapă amândoi într-o poză

IESF i-a făcut cadou lui Chirica bilete de avion de 10.000 de dolari pentru Bali

În articolul din 23 iunie, REPORTER DE IAȘI a precizat că peste 43.000 USD din banii de la Iași au fost transferați din contul subsidiarei în cel personal al lui Boban Totovski. Și i-a trimis lui însuși.

În plus, Katerina, David și Boban Totovski, adică soția, băiatul și secretarul general al IESF au călătorit, în octombrie 2022, pe ruta Skopje – Berlin – Skopje cu avionul. Biletele, 736 dolari, au fost plătite de subsidiara din Macedonia deși cei trei s-au dus în interes personal, în vacanță.

Tot din banii de la Iași, subsidiara din Macedonia de Nord a achitat biletele de avion Iași – București – Bali pentru Mihai Chirica, primar, Daniel Juravle, viceprimar, și Cristian Nistor, manager. În decembrie 2022, cei trei urmau să participe la Campionatul Mondial din Indonesia.

„Au ratat avionul din cauza vremii, ceață și vânt. Tarom nu a zburat de la Iași, s-au dus cu mașina la București și au luat avionul ziua următoare”, a spus o sursă. Primarul n-a mai plecat deloc, în Indonesia au ajuns Juravle și Nistor. Practic, subsidiara din Macedonia a plătit cinci bilete dus-întors valorând peste 10.000 de dolari.

Cu banii de la Iași plătiți ca taxă de licențiere, o parte s-a întors la șefii Primăriei sub forma unor bilete de avion. Se poate discuta în acest caz despre un conflict de interese. Șefii Primăriei Iași primeau cadouri de la IESF în loc să-și plătească singuri cheltuielile. În schimb, șefii IESF aveau în continuare nevoie de bunăvoința lui Mihai Chirica pentru a primi alți bani din bugetul ieșenilor.

Scrisoarea oficială ținând loc de chitanță pentru acordarea premilor la IESF 2022. Această sumă nu a fost fiscalizată

Campionat Mondial în care banii se plătesc cu sacoșa

Campionatul Mondial din decembrie 2022 din Bali (Indonesia) a plasat conducerea IESF în cel puțin două ipostaze controversate:

1) Premierea câștigătorilor și a federațiilor s-a făcut cash, cu banii jos. Iată răspunsurile bliț ale unui câștigător:

REPORTER DE IAȘI: - Ce premiu ai câștigat?

- Premiu cash.

- Care a fost valoarea?

- 30.000 USD.

- Unde s-a făcut plata?

- Plata a fost efectuată la evenimentul propriu-zis.

- Cum a fost plătit? Cash sau prin bancă?

- A fost plătit cu numerar.

- Cine mai era prezent când s-au dat banii?

Întreaga echipă: jucători, antrenori și conducere.

În Bali banii s-au dat sub protecția gărzilor înarmate

Un altul a venit cu detalii: „Valoarea totală a premiilor în Bali a fost de 500.000 dolari. Banii au fost aduși în genți. Cu soldați înarmați. Care au stat în fața ușii”. Câștigătorilor li s-a înmânat câte-o diplomă care a ținut loc și de „scrisoare de confirmare pentru primire”. Un fel de chitanță că s-au primit banii.

Martorul ocular a continuat cu amănunte și mai precise: „Camera 8201, camera lui Vlad Marinescu, etajul doi unde sunt apartamentele exclusive. 4 gărzi înarmate (complet echipați cu pușcă, pistol, vestă, căști) 2 în fața scărilor înainte de a intra pe coridorul către cameră, 2 chiar în fața camerei. În interiorul camerei, singurele persoane care au avut dreptul să intre au fost câștigătorii împreună cu un delegat sau căpitanul echipei. Înăuntrul încăperii erau Vlad Marinescu și Boban Totovski. Banii au fost dați în numerar, în plicuri galbene. Și un document semnat de ambele părți că banii au fost primiți”.

Facturile emise de autoritățile din Bali, reprezentând cheltuieli pe care IESF trebuia să le suporte, cum ar fi drumul cu avionul al board-ului federației. Marinescu și Totovski au plecat din Bali și n-au mai achitat nimic

Țeapă ordinară: IESF a lăsat datorii de 267.000 de euro în Indonezia

În al doilea rând, IESF-ul condus de Vlad Marinescu a rămas dator organizatorilor din Indonezia. Compania locală a trimis în ianuarie 2023 mai multe facturi cu următoarele costuri:

- cheltuieli cu vizele pentru toți participanții (82.117 dolari)

- wild card (135.000 dolari)

- bilete de avion pentru staff-ul IESF (33.377 dolari)

- bilete pentru zborurile reprogramate (16.543 dolari)

Total datorii IESF către organizatorul din Indonesia = 267.037 dolari
Surse din interiorul Federației Internaționale au afirmat că situația este delicată din moment ce conturile IESF, atât cel din Coreea de Sud cât și cel din Macedonia de Nord, sunt acum aproape goale.

IESF și Primăria Iași sunt contestate din interior: tensiune imensă

Din cauza dezvăluirilor REPORTER DE IAȘI, atmosfera este tensionată în IESF, șefii mai multor federații luându-i la întrebări pe Vlad Marinescu și pe Boban Totovski.

La articolul anterior și la cel de astăzi, niciunul dintre cei doi nu a vrut să răspundă la întrebările concrete adresate de REPORTER DE IAȘI. Ci, la modul general, au reacționat public cu sloganuri de PR, amenințând REPORTER DE IAȘI, dar și alte publicații care au preluat articolele, cu acționarea în judecată. Agresive și amenințătoare, așa au fost mesajele lor.

O atmosferă încordată este și în Primăria Iași. Mai mulți sponsori s-au retras din a susține Campionatul Mondial de la final de august. Nici oficialii ieșeni nu au răspuns punctual la întrebări, ci s-au aliat celor de la IESF preluând tonul agresiv și amenințarea cu procesul.

Boban Totovski refuză să răspundă întrebărilor REPORTER DE IAȘI, pentru că pur și simplu nu vrea să spună ce a făcut cu banii

Șapte întrebări pentru staful IESF. Niciun răspuns

Vineri, REPORTER DE IAȘI i-a adresat 7 întrebări lui Boban Totovski, secretarul general al IESF. Documentul word i-a fost trimis, cu antetul ziarului, pe numărul său de WhatsApp, o practică curentă în media. Totovski le-a cerut pe emailul său într-o „manieră oficială”. Le-a primit sâmbătă, însă nu a răspuns nimic până la ora publicării acestui articol. Iată întrebările:

1) De cât timp lucrează la ESDC fosta dumneavoastră soție, Katerina? Care este funcția pe care o deține și ce salariu are acolo?

2) De ce a plătit subsidiara din Macedonia de Nord bilete de avion pe ruta Skopje – Berlin – Skopje pe numele dvs, al fostei soții Katerina și al fiului David? Care a fost scopul deplasării?

3) Pentru plata a 250.000$, ultimii bani din taxa de licențiere, clubul din Iași v-a solicitat, recent, să-i indicați contul IESF din Coreea de Sud. Ați făcut acest lucru, dar ați cerut și explicații românilor cu privire la plata spre Coreea de Sud. De ce ați cerut aceste lămuriri?

4) IESF are datorii neachitate pentru Campionatul din Bali (cheltuieli cu vizele, wild cards, bilete de avion) de 267.037$. De ce nu le-ați plătit până acum? Aveți fonduri să le achitați?

5) Există declarații ale șefilor de federații și ale jucătorilor cum că premierea câștigătorilor în Bali s-a făcut cu bani cash, într-o cameră de hotel, sub pază armată. De ce au fost făcute plățile cash, cum justificați acest lucru?

6) Există mărturii ale jucătorilor că nici premiile pentru jocurile PANAM 2022 nu au fost plătite de IESF. De ce nu au fost achitate și la cât se ridică valoarea restanțelor?

7) De ce a plătit subsidiara din Macedonia de Nord biletele de avion Iași - București – Bali pentru primarul Mihai Chirica, viceprimarul Daniel Juravle și managerul Cristian Nistor?

Article image
Secretarul general IESF Boban Totovski și-a mutat direct în contul personal 43.000 de dolari din cei 750.000 primiți de la Primăria Iași 307.000 de euro au ajuns, subit, la o firmă paralelă, într-o operațiune clasică de sifonare Președintele IESF Vlad Marinescu a raportat călătorii cu avionul de 75.000 de dolari într-un an Responsabilul financiar din Coreea de Sud a blocat plățile către Marinescu și Totovski, nemulțumit ...
Autor Cezar Moraru Anchete 23 Iunie 2023

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31