Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Este o lege care cred că şi acum cei care au promovat-o îşi pun întrebări ce a fost în capul lor, în momentul în care vii şi interzici exercitarea unor drepturi civile, fără ca o instanţă să le interzică.”
Călin Popescu Tăriceanu susţine că rezultatul alegerilor parlamentare îl obligă pe Liviu Dragnea să nu stea departe de Palatul Victoria.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Liviu Dragnea are un exerciţiu politic foarte interesant. A câştigat parlamentarele din partea lui și a partidului, se consideră o abordare legitimă în a fi prima vioară în viitorul guvern.”
Social-democraţii vor să dezvăluie numele premierului la consultările de la Cotroceni. Şi ei critrică mult-discutata lege de organizare şi funcţionare a Guvernului.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Este o abolire. Este o decădere pe viaţă, ceea ce în nicio democraţie constituţională nu este posibil. Acea lege a fost adoptată în 2001, în Guvern, fără să aibă avizul Ministerului Justiţiei.”
Preşedintele Klaus Iohannis nu este dispus să renunţe la principiile de integritate, în nominalizarea premierului, atitudine criticată de noua putere.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Cred că preşedintele nu poate să desconsidere, am spus de foarte multe ori, votul majoritar al cetăţenilor români. Este garantul respectării Constituţiei şi a legilor.”
Avocatul Poporului analizează varianta de a ataca legea 90 la Curtea Constituţională. Primele discuţii despre cine va conduce viitorul Guvern vor avea loc miercuri, când încep consultările partidelor cu preşedintele Klaus Iohannis.
(Sursa: digi24.ro)