fbpx
 
Marius Bodea: Ministrul Tătaru ar trebui să se mute la Iași și să plece abia după ce Spitalul Mobil Covid-19 va primi pacienți

Marius Bodea: Ministrul Tătaru ar trebui să se mute la Iași și să plece abia după ce Spitalul Mobil Covid-19 va primi pacienți


„Județul Iași se află pe primele cinci locuri la numărul de îmbolnăviri cu Covid-19. Cu toate acestea, autoritățile nu au reușit să finalizeze demersurile juridice pentru ca spitalul mobil de la Lețcani, perfect funcțional, să aibă și autorizația care să permită tratarea în condiții de maximă siguranță a pacienților cu noul coronavirus. Ce folos că spitalul are toate dotările necesare, că s-au cheltuit peste 13 milioane de euro, dacă lacătul stă pe ușă în continuare în timp ce pacienții nu mai au loc în spitale?

Domnilor Nelu Tătaru și Costel Alexe, poate nu ați realizat, dar campania electorală s-a încheiat. V-ați mulțumit să duceți lupte politice pe fondul unei situații medicale care, iată, se agravează de la o zi la alta. Încă o dată dați dovadă de un cinism dus la extrem, în condițiile în care unitățile medicale nu mai fac față valului de îmbolnăviri. La Iași, toate paturile sunt ocupate, iar în secțiile de ATI, de asemenea, nu există niciun loc pentru bolnavii în stare critică.

Agitația pe tema spitalului mobil pentru bolnavii de Covid-19, care v-a cuprins brusc în campania electorală, arată că în spatele incompetenței fostei conduceri a CJ de a implementa acest proiect vital se ascund megalomania și indiferența celor care se luptau doar pentru voturi, mimând preocuparea pentru sănătatea oamenilor.

Domnule Ministru al Sănătății, aveți datoria și autoritatea să faceți ceva URGENT, aveți toate pârghiile necesare să mișcați lucrurile în folosul cetățenilor. Domnule Tătaru, veniți la Iași cu același elan cu care v-ați prezentat în campanie, și nu plecați de aici până nu găsiți soluțiile ca spitalul acesta să nu rămână doar o investiție în câmp. Dovediți-ne că vă pasă cu adevărat!

Pentru Iași, dar și pentru toată regiunea Moldovei, spitalul mobil e ca o gură de oxigen și nu există nicio scuză care să justifice această întârziere. Viața unor oameni care luptă să supraviețuiască e în mâinile dumneavoastră!”

 

Deputat USR PLUS Marius Bodea


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31