fbpx
 
În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din sectoarele PF Salonta şi Diosig, au depistat treisprezece cetăţeni străini, proveniţi din Siria, Libia si Algeria, care au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria.

Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunţat vineri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters.

Poliţiştii de frontieră din Vărşand – judeţul Arad au depistat, într-un autoturism care circula în regim taxi, trei cetăţeni străini din Turcia.

Poliţiştii de frontieră din Girișu de Criș au depistat, pe comunicația Oradea-Salonta, un autoturism condus de un cetățean român în care se aflau trei cetățeni albanezi, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria cu scopul de a trece ilegal frontiera.

Poliţiştii de frontieră de pe raza judeţului Arad au descoperit, atât în punctul de frontieră, cât şi în zona de competenţă, douăzeci de cetăţeni din Siria, Irak şi Algeria, care au folosit diferite mijloace pentru a încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea, au efectuat 19 percheziții domiciliare în România (17) și Ungaria (2), la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc şi operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei, în cooperare cu lucrători ai Poliției Carei și ai Grupei de Jandarmi Carei, au depistat și reținut doi tineri din Libia, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, șapte persoane, şase cetăţeni din Siria şi unul din Afganistan, care intenționau să treacă graniţa în Ungaria. 

România a fost inclusă de Ungaria pe lista galbenă a țărilor de risc COVID-19. Pe lângă România, zona galbenă mai cuprinde în prezent: Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China și SUA.

Poliţiştii de frontieră din Nădlac, judeţul Arad, au depistat doi cetăţeni din Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Pagina 10 din 22

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31