fbpx
 
DirectMM DirectMM

Șefa DSP Maramureș, trimisă în fața instanței după ce a recunoscut că a participat la fraudarea unui concurs de angajare


Ivette-Alessandra Ilea, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, a fost trimisă în instanţă de procurorii anticorupţie, după ce a recunoscut că a participat la fraudarea unui concurs de angajare în cadrul instituţiei pe care o conducea.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, a Ivettei-Alessandra Ilea, la data faptei director executiv al DSP Maramureş, Oltea Diaconiţa, la data faptei şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a Judeţului Maramureş, şi a încă unei persoane, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în acordurile de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada septembrie-noiembrie 2023, Ivette-Alessandra Ilea, în calitatea menţionată, ar fi remis, în două rânduri, lista cu subiectele propuse (puse la dispoziţie de către Oltea Diaconiţa) unei candidate la postul de "inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Control în Sănătate", scos la concurs de instituţia pe care o conducea.
La data de 26 septembrie 2023, cu tot "ajutorul" primit, candidata nu ar fi reuşit să obţină punctajul minim de promovare a probei scrise, concursul urmând a fi reluat la o dată ulterioară (27 noiembrie 2023), menţionează anchetatorii.
„De data aceasta, inculpata H L M ar fi terminat prima proba de concurs. La ieşire din sala unde s-a desfăşurat concursul, asupra acesteia ar fi fost găsit şi ridicat de către procurorii anticorupţie un set de înscrisuri în care erau menţionate subiectele propuse de membrii comisiei, ce ar fi fost primite de candidată în maniera de mai sus", notează procurorii.
Conform DNA, în prezenţa avocaţilor, cele trei au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv doi ani închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, în cazul Ivettei-Alessandra Ilea, un an şi zece luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, în cazul lui Oltea Diaconiţa şi un an şi şase luni închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, în cazul celeilalte persoane.
Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele trei, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Maramureş.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31