Un trafic de influență produs pe lângă membrii Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap de la Iași a ajuns în instanţă. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au finalizat un rechizitoriu din care rezultă că Eugenia Daniela Huțanu a primit diverse sume de bani de la mai multe persoane care doreau certificate de handicap.
În dosar mai sunt inculpate două dintre clientele sale, dar nu apare numele niciunui unui membru al comisiei la care s-au făcut „intervenţiile”.

Percheziţiile au loc atât la domiciliile persoanelor bănuite, cât şi la sediile unor instituţii publice. Ancheta vizează, în total, peste 3.000 de persoane cărora le-au fost acordate astfel de certificate.
Dosarul este instrumentat de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul vizează infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţa şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, descinderile având loc atât la domiciliile persoanelor vizate, cât şi la sediile unor instituţii publice, se arăta într-un comunicat al Parchetului.
(Sursa: HotNews.ro)