„Dezbaterile din ultima perioadă cu privire la Autostrada Moldova- Transilvania au o concluzie clară: din cauza ticăloșiei PSDragnea, acest proiect este blocat! Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a spus clar că există bani pentru realizarea acestui proiect, doar că Guvernul nu îi accesează. Același lucru îl spunem noi, la Iași, de mai bine de 3 ani: autostrada A8 face parte din rețeaua TEN-T Core Network, adică rețeaua principală de transport trans-european! Această ticăloșie monumentală de a refuza pur și simplu banii de la UE pentru a oferi șansa la dezvoltare unei regiuni cu 4 milioane locuitori este o crimă cu premeditare, în condițiile în care numărul coridoarelor TEN-T se va reduce după 2020.
Uniformele școlare împart părinții, copiii și cadrele didactice în două mari tabere. Astfel, sunt cei care sprijină această idee și spun că uniformele școlare îi fac pe copii mai disciplinați, egali și uniți, în timp ce ceilalți consideră că îi împiedică pe copii să aibă personalitate și, în plus, fac o „gaură” în bugetul familiei.

Compania ieșeană Total Gaz contestă în instanță edificarea a două mari proiecte imobiliare în Păcurari, lângă sediul firmei. Astfel, societatea Cărăbuș Grup Construct are în plan construcția a patru blocuri turn, unul cu demisol, parter și 10 etaje și alte trei cu demisol, parter și câte 6 etaje. Totodată, Ferocris, o altă companie, are planificată ridicarea a patru imobile, fiecare cu demisol, parter și cinci etaje. Pratic, de-o parte și de alta a clădirilor Total Gaz vor fi realizate aceste două proiecte imobiliare.