Accidentul s-a produs cu puţin timp după miezul nopţii. Două autobuze ale unei companii care asigură transportul angajaţiilor de la Dacia s-au ciocnit în dreptul comunei argeşene Vultureşti.
Inspector Madalin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeș: „Din cercetările polițiștilor, șoferul care se deplasa în spate nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul care circula în fața sa și a intrat în coleziune cu acesta.”
Cristian Soare, prefect Argeș: „Au fost 80 de angajați de la automobile Dacia, cele două autobuze s-au ciocnit. A venit al doilea în spatele primului.”
ISU Argeş a activat planul roşu de intervenţie. La faţa locului au fost trimise 14 ambulanţe, două echipaje de la Descarcerare şi trei autospeciale cu APĂ ŞI SPUMĂ. 14 persoane au fost transportate la spitalul judeţean Argeş. Alte șase au primit îngrijiri medicale la locul accidentului.
Doctor Marius Pascu, purtător de cuvânt UPU Argeș: „Starea victimelor este bună, nu avem pacienți critici . Avem un pacient cu o fractură deschisă de gambă, mulți pacienți cu contuzii, traumatisme.”
Trei persoane, care au fost rănite mai grav, au rămas internate în spital.
(Sursa: digi24.ro)
Lucian Cernahovschi, medic UPU Sf Maria Iași: „Se află în continuare în stare generală foarte gravă, este intubată. Astăzi urmează să se intervină din nou, pentru a continua practic intervenția începută ieri și pentru refacerea pansamentelor la celălalt picior afectat. În privința piciorului replantat veștile sunt relativ bune, în sensul că piciorul s-a perfuzat , dar următoarele zile sunt critice privind evoluția în continuare a cazului.”
S-au scurs clipe grele pentru familia copilei de 6 ani, grav rănită într-un accident produs marţi seară, în Constanța. A fost nevoie de aproape o zi pentru ca medicii din Iaşi să facă rost de sânge pentru operaţia de reconstrucţie a piciorului.
Radu Terinte, manager Spital de Copii Sf. Maria Iasi: „Anunţul a fost făcut târziu, când deja copilul a fost deplasat, deja era în zbor spre Iaşi. Ce ar fi trebuit să facem în situaţia asta? Să îl refuzăm?”
Medicii au trimis solicitări în toată Moldova. În cele din urmă au primit sânge din Neamţ şi au intrat în sala de operaţii. Nouă ore a durat intervenţia chirurgicală. Drumul până aici nu a fost deloc uşor.
(Sursa: digi24.ro)
A fost apelat pe telefonul fix, iar cu o voce precipitată i s-a spus că fiul său a provocat un accident rutier iar pentru a nu intra la pușcărie trebuie să plătească sute de milioane de lei. Bătrânul, din comuna Miroslovești a ascultat întocmai indicațiile făcute prin telefon și a rămas fără economiile din ultimii ani. Este vorba despre suma de 150 milioane de lei vechi.
Bărbatul în vârstă de 70 de ani când și-a dat seama ce a făcut a alertat oamenii legii. Aceștia au pornit o anchetă pentru a depista pe cei în cauză. Există și un cer de suspecți, mai ales că un bărbat a venit la poarta păgubitului pentru a ridica banii.
Cercetările continuă, iar oamenii legii atrag atenția încă o dată asupra acestor metode folosite de indivizi pentru a păcăli, mai ales bătrânii. Unul dintre cele mai importante caracteristici, este aceea de a vă păstra calmul, apoi, sunați rudele apropiate și mai ales anunțați Poliția, pentru a nu cădea în capcana infractorilor.
(Sursa: BitTV.info)
T. Constantin, de 33 de ani din Neamț, care circula pe strada Gării din Pașcani la volanul unui Matiz, a intrat în roata unui tractor care circula spre suburbia Lunca, condus de Ionuț G., de 30 de ani. Din primele verificări se pare că șoferul autoturismului a ațipit și a pierdut controlul volanului. În urma testării cu alcooltestul a șoferului din Matiz, polițiștii aveau să mai descopere o cauză a evenimentului rutier. Aparatul alcooltest a indicat o alcolemie de 1,07 alcool pur în aerul expirat. Cel care conducea tractorul nu consumase alcool.
În urma evenimentului rutier ambii conducători auto s-au ales cu dosar penal. Cel aflat la volanul autoturismului pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, în timp ce șoferul tractorului pentru că nu avea permis auto corespunzător categoriei în care se înscrie utilajul.
La fața locului a ajuns un echipaj de la Poliția de Ordine Publică, unul de la Rutieră, Descarcerarea cât și un echipaj de Prim Ajutor.
(Sursa: NewsPacsani.com)
Pe 8 august, „norocosul”, agronom în Santa Mare, a fost implicat într-un accident, tocmai cu Volkswagen-ul Touran, maşina pe care o cumpărase din banii câştigaţi la loto şi la care visase ani la rând.
Din motive rămase necunoscute încă, Gheorghe Ciubotariu a intrat pe contrasens, izbind frontal un microbuz. În urma impactului, bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii. Scos din autoturism de pompierii de la descarcerare, acesta a fost transportat la Iaşi, la Clinica de chirurgie toracică, în stare deosebit de gravă.
Din păcate, în impactul deosebit de violent, bărbatului i s-au fracturat toate coastele, iar acestea i-au străpuns plămânii. Deşi medicii l-au operat de urgenţă, nu au reuşit să-l salveze, organismul lui Gheorge Ciubotariu cedând după două săptămâni de luptă, scrie Libertatea.
Botoşăneanul dorea să investească banii într-o maşină mai bună şi în educaţia nepoţilor, după cum declara la puțin timp după ce câștigase la Loto.
Mulţi dintre câştigătorii la loto din anii trecuţi au ajuns rapid la sapă de lemn sau, mai rău, şi-au pierdut viaţa, ajungându-se să se vorbească de un blestem al banilor picaţi din cer. Astfel, Dumitru Tărniceru, un botoşănean care, în ianuarie 1997, a câştigat aproape 130.000 de dolari s-a stins din viaţă la 47 de ani, la mai puţin de doi ani după ce a intrat în posesia banilor, din cauza unui infarct. Câţiva ani mai târziu, o familie care a câştigat un premiu important la loteria din Italia a murit, în timp ce se întorcea acasă, maşina în care se afla fiind izbită de tren.
Alţi câştigători la loto au ajuns să-şi piardă averea în timp record. Devenit cel mai tânăr milionar român, după ce în 2003 a câştigat 1,3 milioane de dolari la lot, suceveanul Daniel Neculai Amariei a ajuns la sapă de lemn în doar trei ani. Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor i-a risipit pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice.
Nici ieşeanul Mihai Cazacu nu s-a descurcat mai bine. În 2008, acesta a acâştigat la loto 3,8 milioane de euro, iar în câţiva ani i-a risipit pe maşini de lux, vile somptuoase şi excursii pe toată planeta. Problemele s-au ţinut, însă, lanţ. După ce a fost condamnat, pentru că a fost prins beat la volan, a fost sechestrat şi a rămas fără firmă, aceasta ajungând la faliment. Alţii s-au trezit cu o avalanşă de cereri de ajutor, ajungând să regrete viaţa liniştită dinainte. Acesta este şi cazul unui sucevean, care a ales să aibă o viaţă liniştită în Vicovu de Sus şi să spună că era mai fericit înainte de a obţine marele premiu la loto.
(Sursa: libertatea.ro)