fbpx
 
De Halloween, totul devine posibil în lumea copilăriei, mai ales că Family Market le-a pregătit celor mici un program special din care nu vor lipsi trucurile ingenioase de magie, costumele haioase și poveștile nemuritoare. Fă-i o bucurie celui mic și sărbătorește Halloween-ul la Family Market!

În 2022, compania IULIUS și-a diversificat portofoliul de investiții, lansând primele sale proiecte de retail de proximitate, denumite Family Market. Pe data de 14 iulie 2023, Family Market Miroslava împlinește un an de activitate, timp în care le-a oferit locuitorilor o experiență de shopping personalizată, prin intermediul mixului variat de servicii, care acoperă în mare parte nevoile comunității. Cu această ocazie, în weekend, la Auchan vei fi răsfățat cu reduceri, în timp ce copiii sunt invitaţi la petreceri sau spectacole de magie și teatru.

Ca de fiecare dată, Family Market Bucium îi invită pe cei mici într-o lume de basme și de magie. Personajele îi încurajează pe copii să își spună povestea copilăriei lor și să participe la spectacolele de teatru și magie, pline de veselie, odată cu punerea în scenă a pieselor din această lună. Astfel, pe 18 și 25 iunie 2023, Teatro Blu le dă întâlnire copiilor la ,,Totul este magic” și la ,,Magie în bucătărie”, unde cei mici vor face cunoștință cu personajele simpatice, vor asculta replici savuroase și vor avea parte de trucuri ingenioase.

1 iunie este ziua în care trebuie să îi oferi micuțului tău cele mai frumoase amintiri din copilărie. Iar pentru a profita din plin de acestă zi, vino la Family Market Miroslava sau la Family Market Bucium și pregătește-i un program pe măsura așteptărilor sale. Dacă celui mic îi place spiritul competiției sau are prieteni pe care îi poate susține, jocurile și concursurile organizate la Family Market sunt un bun pilej pentru ca cei mici să se afirme și să socializeze.

Se anunță un nou weekend dedicat copiilor în cele două proiecte Family Market din cartierul Bucium și comuna Miroslava. De data aceasta, „Teatro Blu Magic Show” îi invită pe micii spectatori la un show de magie, la Bucium, iar Chef Bogdan Puiu îi provoacă la un atelier de gătit unde vor învăța rețete delicioase. Și la Miroslava va avea loc o piesă de teatru plină de magie, iar la atelierul din această săptămână artiștii vor realiza decorațiuni pentru Paște.

Ultimele zile de vară aduc evenimente pentru toate vârstele în ansamblul Palas. Cei dornici de umor sunt așteptați la stand-up comedy, melomanii au întâlnire cu Filarmonica din Iași, iar propunerea pentru prichindei este un spectacol de magie.

Hocus-pocus, cozonacus! Este campania de Paște care se desfășoară la Iulius Mall Iași, dar și ideea principală a acestui week-end, dedicat copiilor. Și asta pentru că cei mici sunt invitați la un spectacol de magie, dar și la ateliere de creație. În plus, cumpărăturile se pot transforma într-un bilet de vacanță cu familia, la Disneyland Paris.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31