fbpx
 
Foto: Facebook/ Garda Națională de Mediu Foto: Facebook/ Garda Națională de Mediu

Acțiuni de amploare ale Poliției și Gărzii de Mediu, la Sintești: amendă de 30.000 de lei pentru un transport ilegal de deșeuri


Reprezentanţii Gărzii de Mediu au aplicat o amendă de 30.000 de lei, după ce poliţiştii ilfoveni au oprit în filtru o autoutilitară care transporta 1.300 de kg deşeuri din aluminiu pentru care conducătorul auto nu deţinea documente de provenienţă, de transport şi nici autorizaţie de mediu.

„În perioada 3-7 decembrie, poliţiştii ilfoveni de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, economic, luptători de la acţiuni speciale, de la arme şi muniţii Ilfov şi IGPR, împreună cu jandarmi din Ilfov şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu din Ilfov, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Ilfov şi ai Registrului Auto Român, au acţionat pentru respectarea normelor privind protecţia mediului, respectiv colectarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi arderea ilegală a deşeurilor, precum şi pentru combaterea oricăror fapte de natură penală şi contravenţională, în comuna Sinteşti", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, Agerpres.

Poliţiştii de ordine publică şi rutieră, împreună cu reprezentanţii ISCTR şi RAR, au monitorizat şi verificat intrările şi ieşirile din Sinteşti, pentru prevenirea şi combaterea transporturilor ilegale de deşeuri, în acest sens verificând autovehiculele care circulau spre şi dinspre localitatea menţionată, iar cei de ordine publică au acţionat şi cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, în Sinteşti, pentru identificarea focarelor de arderi ilegale de deşeuri şi a persoanelor care comit astfel de fapte ilicite.

Poliţiştii de investigaţii criminale, arme şi economic au verificat legalitatea operaţiunilor de colectare, depozitare, comercializare şi transport, desfăşurate de către agenţii economici reciclatori, în scopul prevenirii şi combaterii eventualelor abateri de la disciplina financiar-fiscală, în domeniul comerţului cu deşeuri feroase/neferoase.

„Poliţiştii de la economic au identificat, în curtea unui imobil, 29 de autoturisme, iar în urma verificărilor efectuate aceştia au constatat că autoturismele aparţineau în fapt persoanei fizice de la adresă respectivă, acesta neputând prezenta documente de provenienţă. De asemenea, poliţiştii au constatat că la adresa respectivă se aflau două elevatoare şi mai multe piese auto dezmembrate, fiind totodată amenajat un spaţiu, cu destinaţia de service auto", arată sursa citată.

În urma verificărilor a mai rezultat şi faptul că la adresa respectivă nu figurează nicio societate comercială.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că bărbatul respectiv efectua activităţi de reparaţii auto la autoturismele deţinute, pe care ulterior le comercializa prin intermediul unei platforme online, în scopul obţinerii unor venituri ilicite, nedeclarate organului fiscal competent.

Poliţiştii au intensificat inclusiv acţiunile de informare, prevenire şi combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

„În perioada de referinţă, forţele de ordine au legitimat 741 de persoane şi au verificat 650 de autovehicule, dintre care 289 de transport", precizează IGPR.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut două plăcuţe şi 22 de certificate de înmatriculare, întocmind şi un dosar penal, pentru o infracţiune constatată la regimul rutier - refuz recoltare probe biologice.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: