fbpx
 
Blocuri printre case la Popas Păcurari: 300 de apartamente pe un drum îngust, fără trotuare. E scandal: „O să ieșim într-o oră de aici”

Blocuri printre case la Popas Păcurari: 300 de apartamente pe un drum îngust, fără trotuare. E scandal: „O să ieșim într-o oră de aici”


Cartierul e plantat fix printre casele care au o înălțime maximă de 6 m

Oamenii sunt scandalizați: „Acum, dimineața, durează 30 de minute să ieșim în Păcurari. După ce mai vin 400 de mașini o să dureze o oră”

În PUZ-ul aflat în dezbatere publică, străzile desenate apar toate cu lățimea de 7 m, dar în realitate unul are 6 m, altul 5,2m, iar al treilea e un biet drum de pământ, plin de praf vara și de mocirlă iarna

„Dacă știam că se fac blocuri, nu mai cumpăram casa. Am fugit de blocuri din Iași”, spun proprietarii din zonă

Trebuie să fii un geniu în Primăria Iași să aprobi blocuri cu 300 de apartamente printre case în aglomerația sufocantă de la Popas Păcurari. Proiectantul cartierului este arhitectul Daniel Poiană

 În PUZ se vede că în jur sunt doar case. Pe planșă, drumurile sunt menționate la 7 m lățime, dar în realitate au 6 m respectiv 5,2 m lățime

Un PUZ pentru un nou cartier cu 14 blocuri va intra în dezbatere publică la Primăria Iași. Proiectul este deja contestat de zeci de proprietari de case din zonă, care spun că infrastructura actuală nu permite numărul de mașini asociat cu noile apartamente.
„Nu ne poate nimeni convinge că încă 500-600 de mașini vor avea cum să iasă de aici dimineața. Așteptăm deja jumătate de oră pentru 300 de metri, să ieșim spre Rond Păcurari”, spun oamenii.
Noul proiect prevede apariția unui număr de 300-400 de apartamente și a unor spații comerciale. Beneficiarul investiției este același care a vândut loturile de case în trecut, iar oamenii se consider acum păcăliți:
„Când am cumpărat nu ne-a spus că ne face și blocuri aici, că nu mai cumpăram”.

Str. Petru Culianu, având în stânga terenul pe care se vor construi 300 de apartamente, e o stradă de 6 m lățime, pe care nu încap nici două mașini în paralel. E singura ieșire spre Păcurari, oamenii stau acum 30 de minute în coloană ca să iasă. După ce vor apărea blocurile, se va aștepta o oră în coloană

În inima cartierului de case

Se vede și la fața locului, și din planșele depuse pentru PUZ că Primăria Iași este pe punctul de a da drumul unui proiect cu blocuri S+D+P+2E între case cu parter și maxim un etaj.
Terenul firmei Vectra Trading SRL este situate în inima cartierului de case construit în jurul străzilor Ioan Petru Culianu – Ioan Ianov. Ambele drumuri sunt înguste: abia permit acum trecerea a două mașini în paralel și nu au trotuare, pentru că nu mai e niciun pic de spațiu liber.
Între imobilele cu parter și maxim un etaj există doar un teren liber pentru care Vectra Trading cere PUZ. Anul trecut, beneficiarul a încercat să construiască un singur bloc în zonă, dar proiectul a fost respins la Comisia de Urbanism, care a considerat că nu este normal să fie ridicat între case. Acum, proiectul a reapărut sub o altă formă: un întreg cartier.

Capăt Păcurari, o zonă deja foarte aglomerată. Sunt doar case deocamdată, dar pe terenul gol din mijloc vor apărea blocuri

300 de apartamente cu ieșire pe două străzi subdimensionate

Conform proiectului de PUZ sunt 14 imobile cu subsol, demisol, parter și două etaje. Terenul are 18.633 mp, CUT (coeficientul de utilizare a terenului) este de 1.08. Adică vor fi 20.123 mp de construcții. E loc pentru cel puțin 300 de apartamente de 50 mp (în medie), adică 15.000 mp construiți, restul fiind spații comune.
Conform PUZ, și numărul locurilor de parcare ar trebui să fie egal cu cel al apartamentelor.
„Din aceste date ne-am dat seama că vor fi câteva sute de apartamente, pentru că numărul lor nu este precizat nicăieri. Și ajungem la principal problemă: drumurile de acces. Toată lumea știe că avem străzi înguste. Petru Culianu are 6 metri, nu sunt trotuare. Este cea mai importantă stradă de acces. Cealaltă, Ioan Ianov, este un drum în parte de pământ, mai îngust decât Culianu”, spune Vlad T., unul din proprietarii de case.
Un al doilea proprietar explică faptul că presiunea pe circulația auto va fi uriașă:
„Pe aceste străzi vom ieși noi, cei de la case, și șoferii de la blocuri. Înprezent, pentru 300 de metri, cât avem ca să ieșim dimineața spre Rond Păcurari, stăm 30 de minute. Avem a doua opțiune, să mergem către Rondul Era, dar acolo în primă fază trebuie să mergem către Antibiotice. Durează o oră să ajungi în Centru în felul acesta, iar pe direct, pe la Rond Păcurari, 40 de minute”.

 Strada Ianov, trecută în PUZ la 7 m lățime, are maxim 5 metri

Proiectantul: „Pe 18.000 mp e loc pentru toată lumea”

Proiectantul cartierului, arhitectul Daniel Lucian Poiană, spune că noul cartier respect legislația din domeniul urbanismului de la Iași. Despre drumuri, arhitectul susține că au lățimea necesară pentru a prelua tot traficul. „Drumurile sunt dimensionate corespunzător, chiar mai mult decât este necesar”, a precizat arhitectul.
În PUZ, lățimea cea mai mare este a străzii Petru Culianu, care apare ca având 7 m. Măsurarea la fața locului arată că strada are, de fapt, 6 m. Cel de-al doilea drum este Ioan Ianov, care figurează ca având tot 7 m, dar este stradă nemodernizată și lățimea este mult mai mică. Există o a treia rută – un drum de pământ fără nume, cu lățime de 5 m, care duce spre Valea Lupului.

O gândire genială la Primăria Iași: să facem blocuri cu 300 de apartamente pe un drum de pământ care nici măcar nu are trotuare

În privința înălțimii blocurilor dintre case, proiectantul nu vede nicio problemă. „Înălțimea depășește cu un nivel sau două clădirile existente. Proiectul propune zonă de locuințe cu regim mic de înălțime. Nu sunt clădiri mari. Și suntem la stadiul de propunere, poate fi considerată oportună sau nu de către Consiliul Local. Relevantă este suprafața terenului: pe 18.000 de mp avem loc și de clădiri, și de parcări pe teren sau în subsol, și de alei, și de spații verzi fără să încurcăm pe nimeni”, a mai declarat arhitectul Daniel Lucian Poiană.
Acesta mai spune că este prevăzut numărul legal de locuri de parcare: 1 la un apartament, nu mai puțin de 1 la 75 mp, precum și 1 la 50 de mp de spații comerciale.

Opoziția din CL: „Proiectul trebuie refăcut”
Consilierul local Răzvan Timofciuc (foto) spune că practica plantării de blocuri între case distruge viețile celor care s-au mutat căutând liniște.
„Ieșenii care s-au mutat la marginea orașului, în cartiere de case, au fugit tocmai de această densificare puternică specifică zonelor de blocuri din oraș. Este nedrept, după ce ți-ai cumpărat o casă într-o zonă de case, să te trezești cu o clădire de locuințe colective lângă proprietatea ta. Având în vedere că există și opoziția vecinilor direct afectați care locuiesc la case, consider că proiectul trebuie refăcut”, a menționat consilierul.
Oamenii din zonă au un argument asemănător:
„Toți cei care am cumpărat loturile de case le-am luat de la cei care acum vor să facă blocurile. Dacă ne-ar fi spus atunci că intenționează să facă un cartier de locuințe colective, nu cumpăram. Automat, prețurile proprietăților noastre se duc în jos.Înțelegem că pentru investitor este mult mai rentabil să facă bloc: la 1,8 hectare îți ies 30 de case. La aceeași suprafață, ai câteva sute de apartamente. Dar trebuie să conteze și ce este în jur”.

Article image
După 15 ani de emis autorizații de construire în zona străzilor din zona Viticultori-Copou, Primăria Iași a avut o „revelație”. A descoperit că șase artere nu-i aparțin, deși, anterior, le dăduse denumiri și emisese zeci de autorizații de construcție. Pentru ca proiectele să înainteze, beneficiarii sunt obligați acum să obțină un acord de la adevăratul proprietar al terenurilor pe care se află străzile, adică Ministerul de ...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 13 Ianuarie 2023


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31