fbpx
 
Marea prostire a ieșenilor: Chirica dărâmă blocul Vixen pe care el l-a intabulat ilegal, semnând cu mânuța lui. DNA e pe urme!

Marea prostire a ieșenilor: Chirica dărâmă blocul Vixen pe care el l-a intabulat ilegal, semnând cu mânuța lui. DNA e pe urme!


În ziua în care apărea ancheta REPORTER DE IAȘI cu ilegalitățile blocului din Moara de Vânt, Mihai Chirica depunea cerere la Tribunal să anuleze autorizația

O mișcare pur teatrală, la disperare, pentru că în acel moment blocul era deja intabulat și apartamentele fuseseră vândute

Mai mult, cel care semnase edificarea fusese chiar primarul Mihai Chirica, după ce pe fir intraseră viceprimarul Gabriel Harabagiu și cumătrul său, Constantin Măzărianu

Primarului i s-a explicat, prin două rapoarte, că acel bloc este ilegal și nu poate fi intabulat, dar tentația era atât de mare încât tot a semnat

Instanța a respins cererea Primăriei pentru că acțiunea era tardivă, conform Codului Administrativ

În schimb, judecătorii au acceptat, săptămâna trecută, demolarea etajului retras construit prin supraînălțare, pentru că amenda a fost dată abia în 2022, după dezvăluirile din REPORTER DE IAȘI

Mihai Chirica este anchetat de DNA și în acest dosar. Ipocrizia e maximă: el acuză REPORTER de dezinformare și tot el încearcă să-și ascundă urmele, confirmând întru totul acuzațiile ziariștilor

Cu DNA-ul pe cap, Primăria condusă de Mihai Chirica face tot posibilul să își acopere urmele de ilegalitate din transformarea, de către firma Vixen’s SRL, în zona Moara de Vânt, a două case individuale într-un bloc cu 18 apartamente. Astfel, în iunie, municipalitatea și Poliția Locală au obținut, în primă instanță, un palid succes: aprobarea demolării unui etaj retras al imobilului. Primăria a pierdut, însă, definitiv, pe motiv de tardivitate, procesul în care cerea anularea unui document-cheie care a girat intabularea în fals a construcției și, în plus, cazul se află în atenția DNA.

90 de zile pentru demolare

În luna iunie, Judecătoria Iași a admis o acțiune depusă în octombrie 2022 de Primarul Municipiului Iași și Poliția Locală pentru autorizarea desființării unor lucrări ilegale, efectuate de firma Vixen’s SRL, la un imobil din zona Moara de Vânt. Prin această decizie, pârâta este obligată

să demoleze construcții realizate nelegal, constând în edificarea unui nou nivel retras la imobilul existent, cu regim de înălţime D+P+M. Pentru acest lucru, completul de judecată a fixat un termen-limită de 90 de zile. În cazul nerespectării acestui termen, Primăria este autorizată, cu sprijinul organelor de poliţie, să aducă la îndeplinire măsura dispusă de instanţă, iar cheltuielile urmează să fie suportate de către firma pârâtă.

Termenul de 90 de zile va curge, însă, de la momentul la care decizia va rămâne definitivă, iar Vixen’s SRL a depus apel care a ajuns, zilele trecute, la Tribunalul Iași.

La procesul de la Judecătorie, Vixen’s s-a apărat susținând că a depus cereri de intrare în legalitate care nu au fost soluționate de Primărie și a cerut efectuarea unei expertize, solicitare care a fost respinsă de judecător.

Termen de un an și jumătate pierdut suspect

Un mic succes al municipalității care a înregistrat deja două mari pierderi în cazul acestui imobil despre care REPORTER a dezvăluit, în martie 2022, că a fost ridicat cu încălcări crase ale legilor. În fapt, patronul Vixen’s SRL, Costin Bodea, a construit un bloc cu 18 apartamente, deși primise autorizație pentru două case individuale. Pentru a le intabula și a le putea vinde, el a prezentat la Oficiul de Cadastru un certificat de atestare/edificare a construcției de la Primărie, nr. 11/2020, în care se scria că imobilul era ridicat legal, deși lucrurile nu stăteau deloc așa. După articolul REPORTER, DNA s-a sesizat în acest caz și, surpriză: Direcţia de Arhitectură şi Urbanism a efectuat demersuri pentru identificarea certificatului de atestare a edificării nr. 11/2020 în original şi a întregii documentaţii în temeiul căreia a fost emis, dar acestea nu au fost găsite în Primărie!

Ulterior, municipalitatea a cerut la instanță anularea acestui certificat, dar procesul a fost pierdut definitiv, în octombrie 2022, deoarece termenul limită în care putea solicita acest lucru este de un an. Ori, în cazul certificatului buclucaș trecuse un an și jumătate peste termenul prevăzut de lege pentru atacarea în contencios.

DNA a făcut mai multe percheziții la Primăria Iași în ultimii ani, luând urma marilor tunuri imobiliare din perioada 2015-2020. Dar au făcut-o cu șapte ani întârziere

DNA a intrat pe fir

Deși primarul Chirica a clamat tot timpul că instituția pe care o reprezintă a respectat legile în acest caz, DNA a demarat o anchetă referitoare la modul în care au fost eliberate documente pentru acest imobil. În decembrie 2022, procurorii au solicitat mai multe acte de la municipalitate „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018-2020, în legătură cu eliberarea unor documente privind autorizarea construcției, edificarea, tranzacționarea și intabularea unui imobil din municipiul Iași”, după cum au transmis la acel moment reprezentanții DNA. Abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri și fals material în înscrisuri oficiale erau infracțiunile reținute in rem în această speță.

Iprocrizia primarului

La fel ca în alte cazuri de imobile ilegale din municipiul Iași care au ajuns în atenția anchetatorilor (exemple: Cheșcu-Flux-Tătărași și Sărărie-Asimionesei), primarul Mihai Chirica a clamat că a respectat legea și a plusat, susținând că știa despre abateri și că a sesizat instituții abilitate să ia măsuri, lucru fals.

Astfel, dosarul de la Tribunal în care a cerut anularea certificatului de edificare ilegal a fost înregistrat chiar în ziua în care REPORTER a publicat primul articol pe acest subiect, municipalitatea fiind avizată anterior de apariția articolului, pe baza unei solicitări de informații din partea publicației noastre. Dacă, într-adevăr, ar fi știut și ar fi dorit să ia măsuri, Chirica ar fi avut timp suficient la dispoziție; de fapt, a tot așteptat până când a ieșit din termen cererea de anulare a certificatului.

Certificatul de atestare 11/2020 care a dus la un dosar DNA. Este semnat de Chirica

În al doilea rând, REPORTER a mai dezvăluit că, la momentul semnării, chiar de către Chirica, a acestui certificat, edilul a fost avertizat de două ori de ilegalitățile comise la acest imobil: de Gabriel Ghergheșanu, responsabilul cu Recepțiile imobiliare în Primărie, și de un raport al lui Marcel Pinciuc, șeful Corpului de Control al primarului.

„L-am anunțat și pe primar. Nu puteam să semnez recepția, erau apartamente, nu locuințe individuale”, a explicat Ghergheșanu. Edilul a trecut, totuși, peste aceste avertismente și și-a pus semnătura. Astfel, cu acel document, apartamentele intabulate au intrat ilegal în circuitul civil și au fost vândute cu peste 1 milion de euro.

Article image
Sunt 49 de inculpați, 9 suspecți, 17 infracțiuni în „Mama dosarelor imobiliare” din Iași 15 acuzați sunt din Primărie și Poliția Locală, în frunte cu primarul REPORTER vă prezintă lista funcționarilor publici inculpați: arhitectul-șef, șefa Direcției Juridice, secretarul CL Surprinde absența lui Gabriel Harabagiu, care a fost deștept să nu semneze nimic Apare pe listă marele combinator de la Urbanism, Florin Grierașu, c...
Autor cristi tanasa Anchete 27 Iulie 2023

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31