fbpx
 
Florin Diaconu (dreapta), ironizând vaccinarea în pandemie alături de amicul său Răzvan Constantinescu (Sursa foto: Facebook) Florin Diaconu (dreapta), ironizând vaccinarea în pandemie alături de amicul său Răzvan Constantinescu (Sursa foto: Facebook)

Stat contaminat: șeful ADS Iași preia conducerea celui mai extremist partid din România. Florin Diaconu e dublu condamnat penal


Până unde poate ajunge un partid: formațiunea extremistă Patrioții Poporului Român, condusă de un dublu condamnat penal, l-a numit drept șef la Iași pe Florin Diaconu, un alt dublu condamnat penal. Culmea, Diaconu este funcționar public și șeful Agenției Domeniilor Statului (ADS) Reprezentanța Teritorială Iași.

Patrioții Poporului Român îl are drept lider pe Mihai Lasca, un deputat exclus din AUR care a primit pedepse definitive, cu suspendare, pentru lovire și înșelăciune, în prezent fiind judecat pentru constituire grup infracțional organizat. Conspiraționst și anti-european, Lasca s-a dus recent la Ambasada Rusiei și s-a fotografiat cu ambasadorul acestei țări la București. Adjunctul lui Lasca în partid a devenit, la începutul acestui an, notoriul medic ieșean Răzvan Constantinescu, faimos în pandemie pentru mesajele sale anti-vacciniste.

Liderul a țepuit un șofer cu o bancnotă falsă

În urmă cu câteva săptămâni, liderul Partidului Patrioții Poporului Român (PPR), deputatul Mihai Lasca, a anunțat că filiala din Iași va fi condusă de Florin Diaconu, cu această ocazie parlamentarul postând și o fotografie a sa și a noului său coleg. Cu puțin timp înainte, în PPR intrase și medicul ieșean Răzvan Constantinescu care scrisese anterior, pe Facebook, că este „prieten” cu Diaconu, cei doi apărând în trecut în ipostaze dintr-o sală de forță din Iași, într-o aulă de la un spital sau în cursul unor manifestări politice.

Pe cei doi îi unesc și credințe comune, „suveraniste”, anti-globaliste și conspiraționiste – împărtășite cu ardoare în spațiul public și de șeful lor, Mihai Lasca, prezent recent la o manifestare de la Ambasada Rusiei. Constantinescu și Lasca au câștigat notorietate în pandemie, atunci când au criticat măsurile de carantinare și campania de vaccinare, al doilea susținând, chiar, că virusul Covid 19 nu există.

O altă campanie a lui Lasca s-a legat de „liniile albe de pe cer”, deputatul solicitând oficial Autorității Aeronautice să comunice „scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”.

Mihai Lasca (dreapta), alături de ambasadorul Rusiei la București, ipostază recentă (Sursa foto: Facebook)

Presa a scris de mai multe ori despre problemele penale ale lui Lasca: condamnat, în 2007, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru înșelăciune după ce a ţepuit un şofer pe DN 1, prin metoda „şmen”, păcălindu-l să schimbe o bancnotă falsă de 500 euro și, în 2021, la 2 ani, tot cu suspendare, și 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, pentru lovire după ce l-a agresat pe partenerul unei foste iubite. În prezent, el este judecat, în apel, la Înalta Curte pentru constituire grup infracțional organizat după ce ar fi călăuzit migranţi peste graniţa româno-maghiară. Pe fond, a fost achitat.

Și-a spionat colega

Tot două condamnări penale definitive are la activ și Florin Diaconu, noul lider PPR Iași. În urmă cu circa 10 ani, el a primit un an și șase luni, cu suspendare, din partea Curții de Apel Iași, pentru pentru violarea corespondenţei, accesul fără drept la un sistem informatic săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică. În rechizitoriu, procurorii DIICOT l-au acuzat că ar fi instalat pe mai multe calculatoare din ADS Iași un program de tip keylogger, prin care a monitorizat toate discuţiile și corespondența șefei sale.

8 februarie 2024: Mihai Lasca (stânga) și Florin Diaconu la momentul anunțului privind PPR Iași (Sursa foto: Facebook)

În martie 2017, el a fost condamnat definitiv, la șase luni de închisoare, tot cu suspendare, în alt dosar penal, decizia fiind a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În această anchetă, Diaconu a fost acuzat de fals intelectual într-o speță imobiliară în calitate de consilier juridic în cadrul Agenției Domeniilor Statului - Reprezentanța Teritorială Iași. Dosarul a fost instrumentat de DNA.

Șeful ADS: „Nu cunosc”

În ciuda faptului că ambele condamnări erau legate de activitatea sa de la serviciu, Diaconu și-a păstrat postul de la ADS Iași, fiind trecut drept persoană de contact a reprezentanței pe site-ul central.

Nu este prima oară când Diaconu conchetează cu politica: în trecut a făcut campanie pentru un candidat al unui partid ecologist, iar în urmă cu doi ani, era prezentat drept șeful filialei din Iași a Alianței pentru Patrie, formațiune fondată de fostul președinte PSD, Liviu Dragnea.

„Eu știu că funcționarii publici nu pot face politică, dar trebuie să verificăm legea și dacă lucrurile stau așa cum spuneți dumneavoastră”, a declarat directorul general al Agenției Domeniilor Statului, Florin Nicolae. El a adăugat că nu a auzit de problemele penale ale subordonatului său de la Iași, acestea având loc înainte de preluarea mandatului de la Agenție, în 2023.

Contactat de REPORTER pe ambele sale numere de telefon, Florin Diaconu a oscilat între a întreba „De unde aveți acest număr?” și a spune că „Sunteți într-o mare eroare”, „Nu am timp să vorbesc”, închizând brusc convorbirea de fiecare dată.

Conform Codului Administrativ, funcționarii publici pot fi membri ai partidelor politice, dar nu pot ocupa funcții de conducere sau colecta fonduri pentru activitatea partidelor politice, trebuie să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice și au interdicție de a participa la reuniuni publice cu caracter politic pe durata timpului de lucru.

Article image
La sfârșitul lunii ianuarie, un ieșean a depus la Tribunalul București o cerere de aprobare a Partidului Alianța Dacilor-Liberi Suverani, Iași 2023 În aceeași perioadă, medicul Răzvan Constantinescu de la Spitalul „Sf. Spiridon”, renumit pentru teoriile conspiraționiste din timpul pandemiei, s-a asociat cu Partidul Patrioții Poporului Român fondat de deputatul Mihai Lasca Lasca a fost ales parlamentar pe listele AUR, a fo...
Autor cristi tanasa Anchete 06 Februarie 2024

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31