fbpx
 
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce, duminică, a lovit intenţionat cu maşina o femeie, pe fondul unui conflict pe care l-a avut cu soţul acesteia, apoi a părăsit locul accidentului, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat.

Un român care conducea beat a izbit mortal cu mașina un medic italian care făcea jogging, în Roma. Victima a fost aruncată la o distanță de câțiva metri, acesta fiind un indiciu că șoferul avea viteză mare.

Un şofer a fost urmărit de poliţişti după ce a refuzat să oprească, la semnalul ce i s-a făcut, ulterior acesta opunându-se şi să fie testat dacă este sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.

Şoferul unui autobuz care efectua transport de persoane a fost prins de poliţiştii de circulaţie în timp ce conducea cu o concentraţie alcoolică de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Un șofer care a produs un accident mortal în Brăila, în urma căruia adolescenta aflată pe locul din dreapta sa și-a pierdut viața, a fost filmat în timp ce-și verifica mașina, în timp ce victima sa zăcea fără sulfare lângă el.

Înregistrări șocante cu șoferul drogat și băut care a luat pe capotă un polițist. Acesta, odată ajuns la INML, și-a sunat un prieten și l-a rugat să ascundă totul de familia lui. Individul de 27 de ani a fost trimis de judecători în spatele gratiilor pentru 30 de zile. 

Medicul neurolog Andrei Căpraru a încercat să spargă o cafenea din centrul Capitalei cu o macetă. Surse apropiate incidentului au declarat că el consumase alcool și medicamente cu efecte psihoactive. Pagubele produse de medic sunt de peste 7.000 de lei. 

Un călugăr de 73 de ani de la un schit din Suceava a ajuns în arestul poliției, acuzat că ar fi lovit un bărbat de 58 de ani care ulterior a murit.  

Un bărbat de 25 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a agresat un alt bărbat şi a provocat distrugeri în locuinţa unei femei. De asemenea, el este cercetat şi pentru că a condus un tractor fără a avea permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din Sascut, a fost arestat preventiv pentru 30 zile după ce a fost prins de poliţişti conducând beat şi fără permis, de două ori în aceeaşi zi, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Pagina 1 din 19

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31