fbpx
 
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna a fost arestat preventiv după ce a avut, în mod repetat, relaţii sexule cu două minore, de 14 şi 15 ani. În telefonul său au fost găsite imagini pornografice cu acestea. Poliţistul a fost suspendat din funcţie.

O întâmplare gravă din Vaslui atrage atenția asupra noii legi penale privind violul săvârșit asupra unui minor.  

Patru persoane sunt cercetate de poliţiştii din Iaşi pentru trafic de minori şi complicitate la trafic de minori, acestea fiind acuzate că au recrutat două tinere de 17 ani şi le-au obligat să se prostitueze.

Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din Constanţa după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore.

Incendiul în care şi-au pierdut viaţa două minore, duminică seara, în localitatea Cuceu, a fost pornit de la sobă amplasată necorespunzător faţă de materiale combustibile, potrivit primelor concluzii ale pompierilor.

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, suspectat că a cerut favoruri sexuale unor minore, a fost prins de jandarmii constănţeni.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, miercuri, că „unul dintre cei mai periculoşi prădători sexuali" din România a fost adus în ţară pentru a-şi executa pedeapsa.

Peste 30 de percheziţii domiciliare au avut loc duminică pe raza judeţelor Satu Mare şi Maramureş, fiind vizată o reţea de traficanţi de droguri care le ofereau inclusiv ca plată unor minore pentru întreţinerea de relaţii sexuale, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

Zilele trecute, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a trimis în judecată trei minore care, în vara anului trecut, într-un incident din zona Palas, au bătut o altă fată, liceancă la Colegiul Național „Octav Băncilă”. Terifiant despre aceste fapte este că bătaia a fost premeditată și că au asistat zeci de alți minori care știau ce se va întâmpla. Ancheta s-a bazat pe mai multe filmulețe înregistrate de „spectatori” și discuții ulteriore pe Whatsapp între aceștia. Încă un exemplu care arată gradul de violență din ce în ce mai ridicat din rândul adolescenților, fără ca ca familiile și instituțiile abilitate ale Statului să facă nimic. România de astăzi: Stat eșuat, părinți iresponsabili.

Poliția din Buzoiești, județul Argeș, a fost informată de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, din Recea, a fost violată de mai multe ori de tatăl ei.

Pagina 1 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31