fbpx
 
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, plângere penală la DNA privind contractul de 20 de milioane euro încheiat de Alexandru Rafila cu OMS

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, plângere penală la DNA privind contractul de 20 de milioane euro încheiat de Alexandru Rafila cu OMS


Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare oficială la Parchetul European şi la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la contractul de consultanţă, în valoare de 20 de milioane de euro, încheiat de către ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în mod discreţionar, din fondurile alocate de Uniunea Europeană prin PNRR.

Contractul, semnat de către Alexandru Rafila cu foştii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ridică suspiciuni uriaşe că a fost încheiat prin comiterea unor fapte de abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune, arată comunicatul de presă al USR.

Până acum, în baza contractului de consultanţă încheiat de Rafila şi de „locotenentul” său Alexandru Rogobete, s-au plătit 10 milioane de euro pentru servicii de consultanţă. Doar că există instituţii în România – precum Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate, Inspecţia Sanitară de Stat, Parlamentul României sau Ministerul Sănătăţii - care au creat deja documente, legi, ordine de ministru, proceduri, care sunt dublate de obiectivele pe care ar trebui să le îndeplinească OMS prin contractul de consultanţă.

Mai mult decât atât, Rafila a cerut, prin contractul de consultanţă cu OMS, ca vechii colaboratori să-i transmită locaţiile şi căile de acces ale spitalelor din România, să construiască criterii de alocare a banilor către nevoile din sistemul sanitar, inclusiv prin Casa Naţională de Asigurări.

„E clar că Rafila şi-a bătut joc de banii din PNRR dăruind, ca din propriul buzunar, 20 de milioane de euro către o instituţie care ar fi trebuit, printre altele, să îi înveţe pe cei din Ministerul Sănătăţii, până în semestrul IV al anului 2023, unde sunt căile de acces ale spitalelor din România. Nu este asta o imensă bătaie de joc faţă de banii pe care România i-a obţinut, cu ajutorul miniştrilor USR, pentru nevoile stringente ale sistemului sanitar, sistem aruncat în haos de PSD şi PNL?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.

Poate cel mai grav lucru din contractul de consultanţă încheiat de Rafila cu OMS este suspiciunea de dublă finanţare: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii a obţinut un contract, tot din fonduri europene, prin care această instituţie se obliga să construiască proceduri de evaluare şi creştere a standardului calităţii actului medical în sistemul sanitar românesc.

„Procurorii Parchetului European ar trebui să investigheze urgent suspiciunile de abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune din contractul de consultanţă încheiat de Rafila cu OMS. Din păcate, există pericolul ca acest dosar să fie îngropat de DNA, sub conducerea lui Voineag, care a omorât dosarul BMW-urilor lui Iohannis şi dosarul de corupţie ce viza doi generali SRI care au comis fapte penale în pandemie”, adaugă deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit sursei menţionate.

 

Sursa: News.ro

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30