fbpx
 
FĂRĂ INIMĂ: sistemul de sănătate a fost pus la plată de judecători

FĂRĂ INIMĂ: sistemul de sănătate a fost pus la plată de judecători


O ieşeancă a obţinut decontarea costurilor legate de naştere la o clinică din străinătate, după ce a dat în judecată Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania pentru a-şi salva bebeluşul, care trebuia operat imediat ce a venit pe lume. S-a ajuns la proces după ce Casa de Sănătate a decontat doar costurile intervenţiei suferite de copil şi nu cele legate de naştere.

Sentinţă inedită la Iaşi. Magistraţii au făcut dreptate acolo unde un pacient şi Casa de Sănătate s-au contrazis. Sentinţa nu este însă definitivă.

 

Fără daune morale

Judecătoria a obligat recent Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi să-i achite unei ieşence 3.040 de euro, contravaloarea costurilor naşterii la o clinică din străinătate, precum şi o parte din cheltuielile de judecată. Judecătorii au respins însă cererea reclamantei de a primi 10.000 de euro daune morale. Hotărârea instanţei nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă. Aşteptăm să vedem dacă partea nemulţumită va face sau nu apel”, a declarat avocatul Codrin Stupariu, cel care a reprezentat-o în instanţă pe ieşeanca A.D.

 

Operaţie contracronometru

Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania, pentru ca bebeluşul ei să aibă o şansă la viaţă. În urma controalelor pe care le-a efectuat pe parcursul sarcinii, aflase că fătul avea o malformaţie la inimă, iar acesta ar fi supravieţuit doar dacă imediat după naştere s-ar fi intervenit chirurgical. Medicii consultaţi în ţară au informat-o că transportul bebeluşului imediat ce venea pe lume era interzis întrucât starea sa nu ar fi permis acest lucru.

În final, femeia a plecat în Germania, iar costurile au fost suportate din propriile resurse, apelând la împrumuturi şi la ajutor din partea rudelor. Ulterior, părinţii au completat toate formularele necesare pentru a li se restitui de către Casa de Sănătate, sumele achitate. Instituţia cu sediul în Copou a decontat însă doar contravaloarea operaţiei copilului, în ceea ce priveşte operaţia de cezariană, reprezentanţii Casei susţinând că aceasta putea fi efectuată şi în România. Lovindu-se de acest refuz, în august 2016 mama s-a adresat judecătorilor.

 

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă”

Avocat Codrin Stupariu


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31