fbpx
 
Consilierul Cristina Chirilă are probleme de integritate, dar salariul mare Consilierul Cristina Chirilă are probleme de integritate, dar salariul mare

Plagiatele lui Chirilă și Teodorescu, funcționari plătiți în Primărie cu 2.000 euro/lună


* Proiecte de hotărâri din Consiliul Local Iași: fragmente plagiate din ziare, doctorate, expuneri de motive la legi. Autorii: doi funcționari cu salarii de 7.000 de lei și 10.000 de lei/lună

În urmă cu câțiva ani, salariile funcționarilor din Primării au crescut foarte mult, unul dintre motive fiind acela de a „încuraja performanța”. Cum arată această performanță în cazul lui Gabriel Teodorescu și Cristinei Chirilă, doi angajați de la Primăria Iași, o demonstrează modul cum au redactat motivarea a două proiecte de hotărâre de Consiliu Local, documente ajunse pe masa plenului în august 2020 și octombrie 2021: fragmente copiate cu toptanul dintr-un articol de ziar publicat în 2016, dintr-o lucrare de doctorat susținută în 2011 sau dintr-o expunere de motive la o lege ajunsă în Parlament în 2007. Lipsa de discernământ a mers până acolo încât unul dintre acești funcționari a preluat și o greșeală dintr-un text copiat. Primul are 7.000 de lei salariu net, celălalt – 10.000 de lei.

 

Copiat cuvânt cu cuvânt

La începutul lunii octombrie, Consiliul Local va analiza oportunitatea înființării unui parc industrial în Municipiul Iași prin identificarea a 5 hectare de teren care să fie puse la dispoziția Tehnopolis SRL, societate subordonată municipalității. În acest sens, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat a fost abilitată să întocmească documentele necesare aprobării unui asemenea proiect, unul dintre actele-cheie fiind „Referatul de aprobare” – motivația pentru care un asemenea demers se justifică.

O primă parte a Referatului este copiat integral, fără a menționa sursa, dintr-o lucrare de doctorat susținută de Viorel Găvrea, în 2011, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Urmează o altă preluare fără menționarea sursei, dintr-o expunere de la motive la un proiect de lege semnat, în 2007, de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu:

 

Urmează o înșiruire de articole din legislația care reglementează domeniul parcurilor industriale (de semnalat ar fi și faptul că Referatul conține diacritice la început, pentru ca acestea să dispară în partea a doua a documentului), detalii despre înființarea Tehnopolis și istoricul acestei societăți, precum și care ar fi, în general, avantajele acestei inițiative. Fraze goale de genul „Valorificarea potențialului uman și material al municipiului Iași”. Nici un fel de cercetare asupra contextului economic, informații despre eventualele cereri ale unor firme către Primărie, posibile estimări ale interesului societăților în contextul prezenței pe piața locală, de mai mulți ani, a Parcului Industrial de la Miroslava și a anunțării de către Consiliul Județean a înființării altuia, la Holboca, plus lipsa unei cercetări pe piața muncii din Iași. Zero. Totul e cantonat în generalități plagiate și enumerări de articole de lege.     

 

„Specialistul” care a girat acest Referat se numește Gabriel Teodorescu (foto sus, primul din dreapta) și este directorul Direcției Evidență Patrimoniu Public și Privat din cadrul Primăriei. Anul trecut, el a avut un salariu lunar net de aproape 10.000 de lei.

 

Cu tot cu greșeală

Nu este primul proiect care nu respectă criterii elementare de etică. În august 2020, pe Ordinea de zi a Consiliului Local a ajuns propunerea de acordare a titlului de Cetățean de Onoare pentru Ștefan Dimofte, un venerabil veteran de război.

Mare parte din motivarea acordării titlului a fost plagiată de către consilierul Cristina Chirilă, fără sursă, dintr-un articol publicat în mai 2016 de cotidianul Adevărul.

 

 

 

Frapează faptul că fragmentele au fost preluate integral, păstrând stilul de poveste jurnalistică, precum și faptul că angajata Primăriei a copiat și o greșeală a autorului – ”Absolvă Bacalaureatul printre primii, în 1942, cu câţiva ani înainte de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care ajunge la Slatina, unde face stagiul militar.” – războiul a început în 1939.

Conform celei mai recente declarații de avere, în anul redactării acestui articol, Cristina Chirilă a avut un salariu mediu net de 7.000 de lei.

 

Firmă prinsă cu furatul

Practica lipsită de corectitudine a întocmirii de documente care ajung în Consiliul Local este un fenomen care nu este propriu doar angajaților Primăriei. În timpul unei ședințe de Consiliu Local din acest an, consilierul local Bogdan Iliescu a semnalat că un studiu efectuat pentru municipalitate, contracost, de o firmă privată, conținea pasaje peste pasaje copiate de pe Wikipedia. Fragmentele prezentau aspecte generale despre municipiul Iași. Proiectul de hotărâre a fost amânat până la următoarea ședință, iar firmei i s-a cerut să refacă studiul respectiv, lucru pe care l-a și făcut ulterior.   

 

Article image
„Să nu furi”: un preot a rămas fără doctorat pentru că a plagiat masiv în teza sa despre Mitropolia Bucovinei. Hoțul este profesor de religie și a fost denunțat de alt preot La sfârșitul anului trecut, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis retragerea titlului de doctor obținut în 2014 de Constantin Cenușă (58 de ani), un preot din județul Suceava. Culmea, l...
Autor cristi tanasa Anchete 15 Ianuarie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31