fbpx
 
ORAȘUL FĂRĂDELEGII: 10 fapte penale ale lui Mihai Chirica în cei 7 ani de domnie

ORAȘUL FĂRĂDELEGII: 10 fapte penale ale lui Mihai Chirica în cei 7 ani de domnie


Mihai Chirica a fost primar al Iașului între 1 mai 2015 și 4 februarie 2022. Șase ani și 9 luni. Nu știm dacă va reveni la cârma Primăriei prin ridicarea controlului judiciar, dar cariera sa politică este terminată. Ca să-și piardă mandatul e nevoie de imposibilitatea de a-și exercita funcția timp de 6 luni. Deocamdată, interdicția fixată este pe 2 luni și va fi contestată de avocații lui Mihai Chirica.


Chirica și-a început domnia primind imobiliarii la botez

În cei aproape 7 ani de „domnie”, Mihai Chirica s-a remarcat rapid ca un protector al marilor afaceri imobiliare. După un an de interimat, în care a promis realizarea urgentă a Planului de Urbanism General, și după ce-a câștigat alegerile locale din 2016, primarul a abandonat complet PUG-ul și a devenit celebru prin invitarea la botezul copilului său a principalilor șase dezvoltatori imobiliari din Iași.
Mihai Chirica a venit la Putere în urma unui act abrupt: arestarea preventivă a fostului primar, Gheorghe Nichita, pentru abuzuri în funcție. Ca succesor, Chirica a promis reforme și ruperea de marile surse de corupție, dar n-a făcut decât să preia „afacerea” din mers și să mențină structurile din Primărie, moștenite de la Nichita.
REPORTER DE IAȘI și publicația 7IAȘI au făcut, separat, câteva dezvăluiri răsunătoare în ultimii 6 ani. Aceasta este „Cartea neagră” a mandatelor lui Mihai Chirica la Primăria Iași.

1. VILA DE LA FRASIN (Noiembrie 2018)
O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Averea ascunsă a primarului, un domeniu luxos făcut din bani pe care, oficial, nu îi avea. Reședința din Frasin e de fapt cea mai mare șpagă la vedere din politica ieșeană.
* Proprietatea din Frasin (Suceava), la poalele muntelui, este o reședință de lux, estimată la 200.000 de euro, având o vilă de 160 mp utili și 4.250 mp de teren.
* Achiziția a fost făcută în 2014, pe firma Eurodesign Consulting, paravanul trecut pe numele fratelui, Ioan Chirica. Acesta, muncitor la Antibiotice, nici nu știe unde e Frasinul.
* Primarul avea în 2014 venituri lunare de 1.000 de euro și trei pensii alimentare de plătit. Veniturile Eurodesign sunt, de asemenea, foarte mici, 3.000-4.000 de euro/lună.
* Mihai Chirica și-a făcut o biserică în curte, de 30 mp, cu o turlă înaltă de 5 metri. Are patru foișoare, din care unul de peste 80 mp. Chirica neagă că vila ar fi a lui, deci va fi o casă părăsită

Article image
Averea ascunsă a primarului, un domeniu luxos făcut din bani pe care, oficial, nu îi avea. Reședința din Frasin e de fapt cea mai mare șpagă la vedere din politica ieșeană. Proprietatea din Frasin (Suceava), la poalele muntelui, este o reședință de lux, estimată la 200.000 de euro, având o vilă de 160 mp utili și 4.250 mp de teren. Achiziția a fost făcută în 2014, pe firma Eurodesign Consulting, paravanul trecut pe numele f...
Autor Cezar Moraru Anchete 21 Noiembrie 2018

2. BEBE MILIONARUL: O VILĂ PENTRU COPILUL DE 11 LUNI (Iunie 2019)

O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou.
* Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro.
* Copilul apare în autorizația de demolare a imobilului de pe această proprietate, o scăpare a celor din Primăria Iași, firul de la care a plecat investigația REPORTER. Chirica a refuzat să explice de unde are cei 250.000 de euro, iar mama sa a încercat să-l acopere: „Am strâns din pensie”.
* Achizițiile din ultimul deceniu ale lui Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor de aproape 700.000 de euro, iar valoarea de piață, în acest moment, depășește 1 milion de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici.
* Pe Sărărie, primarul va demola tot, după ce-a plătit 250.000 de euro, și va construi o nouă vilă, însemnând alte zeci sau sute de mii de euro. Trecerea unei afaceri de un sfert de milion de euro pe numele unui copil de 1 an îl face pe Mihai Chirica să fie un caz unic în rândul baronilor locali din România.

Article image
Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou. Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul...
Autor Cezar Moraru Anchete 11 Iunie 2019

3. AFACERILE CU CLANUL GAFIȚA (2019-2020)
O anchetă REPORTER DE IAȘI
* Dragoș Gafița adusese toți mafioții în curtea Primăriei, în timp ce el stătea cu Mihai Chirica la plajă, în concedii la mare
* Indivizi cu condamnări pentru jafuri și violențe deveniseră „săgețile” lui Gafița în devalizarea SPI și Salubris
* Faptele se petreceau între 2014 și 2016, când Chirica și Gafița făceau concediile împreună la Mamaia sau în Grecia
* 1 milion de euro au sifonat de la Primărie intermediarii lui Gafița
* 2 milioane de euro, suma „spălată” de Dragoș Gafița prin firme-fantomă, dosar deschis de Antifraudă
* Mihai Chirica n-a scos un cuvințel despre aceste dezvăluiri, nici n-a avut curaj să le nege
* Soția lui și-a făcut firmă cu Gafița, iar vara aceasta prietenul familiei conducea Mercedesul primarului

Article image
* Dragoș Gafița adusese toți mafioții în curtea Primăriei, în timp ce el stătea cu Mihai Chirica la plajă, în concedii la mare * Indivizi cu condamnări pentru jafuri și violențe deveniseră „săgețile” lui Gafița în devalizarea SPI și Salubris * Faptele se petreceau între 2014 și 2016, când Chirica și Gafița făceau concediile împreună la Mamaia sau în Grecia * 1 milion de euro au sifonat de la Primărie intermediarii lui Ga...
Autor Cezar Moraru Anchete 01 Septembrie 2020

Article image
2014-2016, perioada în care Mihai Chirica făcea concediile cu Dragoș Gafița, furnizorul de casă pentru spațiile verzi cu care primarul se laudă în tot orașul. S-au luat milioane de lei pe firme-fantomă, cu o marfă imposibil de evaluat acum. Banii au intrat în circuite fictive, Fiscul înregistrând o pagubă de 1 milion de euro. Acoliții lui Gafița: unul care cultiva droguri acasă și a dat două spargeri în Belgia. Altul care ș...
Autor Cezar Moraru Anchete 17 Septembrie 2019

4. SCHIMBUL DE TERENURI CU LUCAN (Iunie 2019-Aprilie 2021)
O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Mihai Chirica se îneacă în propriile minciuni. A făcut rost de 100.000 de euro de la mama sa, care avea un teren în Copou, a spus el
* Terenul de 486 mp a trecut de la Siminiceanu, sora lui Bogdan Cihodaru, la misteriosul Gelu Lupu, pentru 23.000 de euro
* Lupu l-a vândut către mama primarului cu doar 7.300 de euro. Primul om din imobiliare care a preferat să piardă 16.000 de euro
* În 2017, Chirica i-a dat un teren ultracentral, din patrimoniul public, omului de afaceri Iulian Lucan. Jaf la drumul mare: Primăria i-a făcut un cadou în cel mai bun loc din Iași - la Fundație
* În 2018, Lucan ia terenul lui Chirica cu 100.000 de euro, de 14 ori mai mult decât costase anterior
* Mama lui Chirica nu avea bani din pensie să cumpere în Copou, dar astfel primarul a putut evita declarația de avere
* Lucan a recunoscut că joacă fotbal cu primarul

Article image
Mihai Chirica se îneacă în propriile minciuni. A făcut rost de 100.000 de euro de la mama sa, care avea un teren în Copou, a spus el Terenul de 486 mp a trecut de la Siminiceanu, sora lui Bogdan Cihodaru, la misteriosul Gelu Lupu, pentru 23.000 de euro Lupu l-a vândut către mama primarului cu doar 7.300 de euro. Primul om din imobiliare care a preferat să piardă 16.000 de euro În 2017, Chirica i-a dat un teren ultracentr...
Autor Cezar Moraru Slideshow HOMEPAGE 14 Iunie 2019

Article image
* Misteriosul Gelu Lupu este cel mai prost afacerist din lume: a cumpărat un teren, în 2010, cu 30 euro/mp și l-a vândut lui Chirica, în 2012, la jumătate de preț * Mihai Chirica a luat cu doar 15 euro/mp teren în Aleea Sadoveanu. Interfață a fost mama sa * 486 mp au costat doar 7.300 euro * Alături, parcela lipită a fost luată tot în 2012, de la același Gelu Lupu, cu 90 euro/mp * Mihai Chirica era viceprimar, ceilalți cump...
Autor Cezar Moraru Slideshow HOMEPAGE 06 Aprilie 2021

 5. SCHIMBUL DE TERENURI CU SACAGIU (Iulie 2020)
O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Ieșenii pierd o parcare în Centru, lângă Palatul de Justitie, Radu Sacagiu și Ioan Hatmanu câștigă 5-6 milioane de euro dintr-un turn cu 13 etaje, unde metrul pătrat de locuință se vinde cu 2.000 de euro
* Pe Sacagiu, terenul l-a costat fix zero lei, fiind dat la schimb de Mihai Chirica. Speculantul cumpărase de la Fundația Caritatea o palmă de pământ în fața Sinagogii din Tg. Cucu, pe care se află un obelisc și o piațetă. Nu se putea construi nimic
* Primarul s-a arătat mărinimos și i-a dat un teren pe care se poate construi cu un profit uriaș. Ieșenii nu au nicio parcare amenajată în jurul Palatului de Justiție
* PUZ-ul lui Sacagiu și Hatmanu, pentru 13 etaje intră acum în Consiliul Local
* Urmăriți imaginile în care Mihai Chirica minte fără să clipească: „este certificat de urbanism pentru parcare cu două niveluri și piațetă”, ”nu răspund eu de evaluările terenurilor”
* În realitate, făcuse schimbul deja, dar îl ținea ascuns, iar primarul poate respinge evaluările aberante. Terenul Primăriei din Tg Cucu nu valorează 200 de euro, conform schimbului, ci 2.000 de euro/mp

Article image
* Ieșenii pierd o parcare în Centru, lângă Palatul de Justitie, Radu Sacagiu și Ioan Hatmanu câștigă 5-6 milioane de euro dintr-un turn cu 13 etaje, unde metrul pătrat de locuință se vinde cu 2.000 de euro * Pe Sacagiu, terenul l-a costat fix zero lei, fiind dat la schimb de Mihai Chirica. Speculantul cumpărase de la Fundația Caritatea o palmă de pământ în fața Sinagogii din Tg. Cucu, pe care se află un obelisc și o piațet...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 10 Iulie 2020

6. BLOCURILE CUPLULUI CONDURACHE-PLUGARU DIN MOARA DE VÂNT (octombrie 2018)

O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Iașul, sat fără câini: unii așteaptă trei ani un certificat de urbanism, iar alții construiesc blocuri peste noapte, intabulate cu certificate false eliberate chiar din interiorul Primăriei.
* Afaceri cu șase blocuri ilegale girate de Poliția Locală, șefii Primăriei și Oficiul de Cadastru. Prezentăm în exclusivitate acte oficiale falsificate negru pe alb.
* În autorizații scria P+1 sau P+2, s-au construit blocuri cu 6 nivele, iar Poliția Locală dădea certificat: „conform cu autorizația”.
* La un bloc n-a existat nici măcar dosar de autorizare, dar Oficiul de Cadastru a făcut intabularea, în baza căreia s-au vândut apartamentele.
* Șase blocuri, cu un profit de 1 milion de fiecare, au fost construite ilegal de Doru Plugaru, iar șefii Primăriei au acoperit totul.
* Chirica și viceprimarul Harabagiu au ascuns o mizerie de milioane de euro, iar șefa Control Urbanism e cumătra primarului.

Article image
Iașul, sat fără câini: unii așteaptă trei ani un certificat de urbanism, iar alții construiesc blocuri peste noapte, intabulate cu certificate false eliberate chiar din interiorul Primăriei. Afaceri cu șase blocuri ilegale girate de Poliția Locală, șefii Primăriei și Oficiul de Cadastru. Prezentăm în exclusivitate acte oficiale falsificate negru pe alb. În autorizații scria P+1 sau P+2, s-au construit blocuri cu 6 nivele, i...
Autor cristi tanasa Anchete 10 Octombrie 2018

Article image
Demonstrație pentru corupția de la Serviciul Control Urbanism: Poliția Locală a avizat construcția, dezvoltatorul a făcut milioane de euro, iar acum, aceeași Poliție Locală cere demolarea etajelor ilegale. Anca Elena Condurache, interpusa interlopului Doru Plugaru, a ridicat două blocuri cu patru nivele pe strada Moara de Vânt, deși avea autorizație pentru case cu înălțime maximă de 6 metri. Complice la această ilegalitate ...
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 03 Octombrie 2018

7. AFACEREA SĂRĂRIE: ASIMIONESEI-CHIRICA (2018-2020)
O anchetă REPORTER DE IAȘI.
* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. 
* Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot în Consiliul Local. Acest vot nu a avut loc. 
* Asimionesei practic nu mai ține cont de legi, iar primarul Mihai Chirica se execută ca o slugă umilă. 
* Terenul din Sărărie fusese evaluat la 75 euro/mp, deși valorează cel puțin 300 euro/mp. 
* Cumpărătorii apartamentelor sunt nume ilustre, șantajabile în fața BZI, ziarul familiei Asimionesei. 
* Clanul a vândut apartamente cu aproape 2.000 de euro/mp, pe un teren în Copou, primit gratis de la Primărie. Chirica nici măcar n-a făcut expertiză la investiția făcută, Asimionesei n-a plătit un leu în contul Primăriei, DNA nu mai există, e legea junglei.

Article image
* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. * Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot ...
Autor cristi tanasa Anchete 25 Mai 2020

8. AFACEREA TALABĂ ÎN SMÂRDAN (2019-2021)
O anchetă REPORTER DE IAȘI:
* Oamenilor de pe stradă le e frică să reclame, investitorul tocmai a înjunghiat un polițist și e închis pentru tentativă de omor.
* Blocul e un tun colosal: Talabă n-avea inițial decât 385 mp, restul de 650 mp fiind dați de Primărie! Evaluarea terenului vândut: doar 72 de euro/mp, deși în zonă se vinde cu 500-800 de euro/mp.
* Viceprimarul Harabagiu e partener de afaceri cu Mircea Rotariu, cumnatul lui Talabă. Blocul din Smârdan are indicatori de urbanism foarte mari – ocupare a terenului de aproape 50%, 9 niveluri și 55 de apartamente.
* Strada Palade e ocupată deja pe o bandă cu mașini parcate și zona e practic sufocată. Se promit parcări la subsol, dar nu s-au făcut niciodată.
* Reclamațiile locuitorilor au fost ignorate de primarul Chirica: a dat autorizație la bloc. Imobilul e flancat de trei case care s-ar putea prăbuși când se va săpa fundația, fiind extrem de aproape.
* Afacerea e aberantă: iei teren de la Primărie și tragi un tun de 1 milion de euro, fiind suficient doar să vinzi proiectul cu autorizație.
* Talabă e investitor de coșmar, cu trecut de interlop: acum 5 ani a bătut o femeie până când aceasta a fost nevoită să avorteze!

Article image
Oamenilor de pe stradă le e frică să reclame, investitorul tocmai a înjunghiat un polițist și e închis pentru tentativă de omor. Blocul e un tun colosal: Talabă n-avea inițial decât 385 mp, restul de 650 mp fiind dați de Primărie! Evaluarea terenului vândut: doar 72 de euro/mp, deși în zonă se vinde cu 500-800 de euro/mp. Viceprimarul Harabagiu e partener de afaceri cu Mircea Rotariu, cumnatul lui Talabă. Blocul din Smârdan...
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 14 Martie 2019

Article image
* Anca și Radu Holban (fost Talabă) cumpăraseră inițial 385 mp, fără deschidere la stradă * Primăria le-a mai dat 634 mp fie prin vânzare, fie prin concesionare, cu negociere directă * Prețurile Primăriei au fost aberant de mici, până la 72 euro/mp, în Smârdan, unde terenurile se vând cu 400-500 euro/mp * Soții Holban, rude cu Mircea Rotariu, partenerul de afaceri al fostului viceprimar Gabriel Harabagiu, au primit aceste t...
Autor Iulian Mofteescu Slideshow HOMEPAGE 26 Martie 2021

9. TERENUL DE 1 MILION DE EURO LUAT DE HARABAGIU (2017)
O anchetă 7IAȘI:
* Soacra viceprimarului Gabriel Harabagiu a devenit, în urmă cu două săptămâni, proprietara unei suprafețe de 1,5 hectare de teren pe Moara de Vânt, chiar lângă amplasamentul Spitalului Regional de Urgență 
* Fișa de punere în posesie a fost întocmită de Primăria Iași la câteva zile după ce Guvernul a avizat amplasamentul din Moara de Vânt al Spitalului Regional de Urgență 
* Luna trecută, pe 20 noiembrie, soacra viceprimarului a cumpărat întreaga moștenire de la celelalte rude moștenitoare cu doar 73.000 de euro
* Primăria a promis că va moderniza infrastructura din zonă pentru ridicarea spitalului, astfel încât în câțiva ani proprietatea luată de famillia „vicelui” va valora câteva milioane de euro 
* Și astăzi, pe piața liberă terenul luat de Maria Țamboi, soacra vicelui, valorează cel puțin 1 milion de euro
* Sunt zeci de cereri de retrocedare depuse la Primărie. Fostul viceprimar a fost rezolvat „peste rând”.

10. CASELE LUI CHIRICA DIN DONAȚII DE LA RUDE (2018-2019)
O anchetă
REPORTER DE IAȘI:
* Săptămâna trecută, familia Chirica și-a părăsit imobilul din Platoul Însorit (Galata) și s-a mutat peste gard, 10 metri mai încolo, într-o nouă casă de lux!
* În august 2018 dăduse 250.000 de euro pe o proprietate în Centrul Iașului, lângă Bolta Rece.
* În paralel, a făcut amenajări de lux la încă o vilă și s-a mutat în ea. Cu ce bani?
* La Frasin (Suceava) are un conac de 200.000 de euro, trecut pe o firmă-fantomă.
* Fostei soții i-a lăsat o altă vilă de peste 200 mp. Aventurile imobiliare ale primarului n-au nicio limită și nicio explicație care să stea în picioare.

Article image
Săptămâna trecută, familia Chirica și-a părăsit imobilul din Platoul Însorit (Galata) și s-a mutat peste gard, 10 metri mai încolo, într-o nouă casă de lux! În august 2018 dăduse 250.000 de euro pe o proprietate în Centrul Iașului, lângă Bolta Rece. În paralel, a făcut amenajări de lux la încă o vilă și s-a mutat în ea. Cu ce bani? La Frasin (Suceava) are un conac de 200.000 de euro, trecut pe o firmă-fantomă. Fostei soții ...
Autor Cezar Moraru Slideshow HOMEPAGE 19 August 2019

Article image
CUPOLA: Mihai Chirica a primit de la patronii Conest vilă și teren pe Tudor Neculai la prețuri de patru ori mai mici decât cele din piața reală. La schimb, Conest a tras țeapă Primăriei. Vila de pe Tudor Neculai a fost construită de Conest cu 37.000 de euro. I-au vândut-o lui Chirica cu doar 39.000 de euro. Pentru că nu putea justifica banii, actualul primar a declarat la notar că i-a primit sub formă de donație de la unchi...
Autor Cezar Moraru Anchete 05 Septembrie 2018

Mihai Chirica a început să facă multe drumuri la Parchete în ultimul an (SURSA: DEZVĂLUIREA.RO)

Alte subiecte din sfera penală a activității lui Mihai Chirica:

- Chirica a pierdut aproape 100 de procese imobiliare prin „prostie cu premeditare”. Marii beneficiari: Niculiță, Asimionesei, Plugaru (REPORTER DE IAȘI – 2019)
- Schimbul de terenuri Cicoarei-Eternitate (7IAȘI)
- Cele cinci tentative eșuate de realizare a schimbului de terenuri dintre Primărie și dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămosteanu
- Repartiția unui spațiu ultracentral pentru unchiul său, Vasile Chirica, și amenajările realizate fără autorizație de construcție (REPORTER DE IAȘI)
- Dosarul Skoda, în care a fost șef al comisiei de licitație și în care s-au comis falsuri pentru a ascunde faptele (REPORTER DE IAȘI)
- Recent, tergiversarea demolării construcției ilegale aparținând lui Cornel Poroșnicu (7IAȘI)

 


Citeste si...
Nota
(4 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31