„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!", a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.
La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea profesorului Nicolae Manolescu.
„Încă o zi neagră pentru cultura română", a scris Cristea-Enache pe Facebook.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală.
„Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 23 martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma complicaţiilor
severe cardiace şi pulmonare survenite pe fondul unor suferinţe cronice preexistente'', a informat Biroul de presă al Spitalului Elias.
Nicolae Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, membru titular al Academiei Române, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ''Contradicţia lui Maiorescu''. În 1964 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor. Aici a condus şi ''Cenaclul de luni'', a cărui primă şedinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.
După debutul publicistic în ''Viaţa românească'' (iulie 1961) şi cel editorial cu volumul ''Literatura română de azi'' (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei ''Contemporanul'' (1962-1972) şi a ''României literare'' (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al ''României literare'', iar din 1990 directorul acesteia.
A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară şi eseuri, printre care: ''Lecturi infidele'' (1966); ''Teme'' (şapte volume între 1971 şi 1988); ''Metamorfozele poeziei'' (1968); ''Contradicţia lui Maiorescu'' (1973); ''Introducere în opera lui Alexandru Odobescu'' (1976); ''Sadoveanu sau Utopia cărţii'' (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române); ''Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc'' (trei volume, 1980 - 1983); ''Despre poezie'' (1987); ''Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea'' (1991); ''Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului'' (1999); ''Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)'' (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecţie din cronicile apărute în ''Contemporanul'' şi ''România literară'' între anii 1962 şi 1993; ''Cititul şi scrisul'' (2002, volum autobiografic); ''Lectura pe înţelesul tuturor'' (2003), ''Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă'' (2009).
În noiembrie 2008, a lansat lucrarea ''Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'', la care a lucrat timp de 25 de ani.
A fost membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997; din 28 martie 2013 - membru titular al Academiei Române.
Din 26 noiembrie 2006 a fost ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.
A fost preşedintele Partidului Alianţei Civice, din iulie 1991 până la 28 martie 1998, când, la al III-lea Congres al partidului, s-a aprobat fuziunea dintre PAC şi PNL; preşedinte al Consiliului Naţional al PNL (1997-2000). În noiembrie 1996, a candidat şi la Preşedinţia României, din partea PAC (în Alianţa Naţională Liberală, ANL). A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 2000 a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PNL şi s-a retras din viaţa politică.
Nicolae Manolescu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005, iar la 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea Uniunii. A fost reales în fruntea Uniunii Scriitorilor la 7 octombrie 2013.
La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Statul francez i-a atribuit, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de ''Cavaler al Literelor şi Artelor'', la 12 iulie 1993.
La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor "Manuscriptum", marele premiu "Manuscriptum", pentru cartea ''Istoria critică a literaturii române''. A câştigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră - Opera Omnia, acordat de fundaţia ''Anonimul'', în octombrie 2004.
În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti l-a declarat profesor emerit.
Sursa: Agerpres
