De regulă, hackerii exploatează vulnerabilităţile existente în echipamente şi programe pentru a pirata bancomatele şi a le forţa să elibereze bani, dar acum aproape toată lumea poate pur şi simplu să cumpere un malware pentru a fura din bancomate milioane în numerar.
Evgheni Prigozhin, oligarh rus şi om de afaceri dubios cunoscut ca „bucătarul lui Putin”, a fost de mult timp suspectat că ar fi în spatele unei companii numite Agenţia de Cercetare a Internetului (ACI).
Potrivit Monitorul de Botoşani, pensionarul are conturile blocate şi poprire pe pensie pentru o datorie de 10.057.212 lei - peste două milioane de euro. Bărbatul figurează în evidenţele Casei Judeţene de Pensii (CJP) cu patru reţineri, astfel că lunar i se opresc 156 de lei din pensia de circa 950 de lei.
Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un scurt discurs cu ocazia decorării actorului.
„Este un caz unic, pentru că s-a întâmplat dintr-o dată”, a spus ministrul Mircea Dobre, într-o conferinţă de presă, citat de news.ro.